Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - RAPID

286 de bilete au avut giuleştenii la tribuna 1. Rapidiştii dau Jandarmeria în judecată pentru că au evacuat 50 dintre ei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 04 mai 2011

În minutul 30, un grup de suporteri ai vişiniilor, aflaţi în tribune fără însemne ale echipei din Grant, au început să scandeze numele Rapidului, moment în care mai mulţi fani stelişti s-au repezit spre ei pentru a-i lua la bătaie. Forţele de ordine au intervenit imediat şi i-au înconjurat pe cei 50-100 de fani.



Suporterii de la Peluza Sud au încercat să sară gardul şi s-au ciocnit cu jandarmii, iar vreo 200 de dintre cei de la Nord au vrut să iasă pentru a-i bate pe suporteri adverşi! Jandarmeria a împiedicat acest lucru prin închiderea porţilor.



Fanii Rapidului au fost conduşi de forţele de ordine pînă la linia de tramvai, în afara bazei sportive din Ghencea, fără să apară incidente majore.



Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că măsura evacuării celor 50 de fani rapidişti la meciul cu Steaua s-a luat deoarece aceştia "riscau să pună în pericol siguranţa lor şi a celorlalţi din tribună".



"În minutul 30 al partidei, 50 de spectatori aflaţi în sectorul 41 al tribunei I s-au ridicat în picioare şi au început să încurajeze echipa Rapid. Pentru că riscau să-şi pună în pericol siguranţa lor şi a celorlalţi din tribună, Jandarmeria a evacuat de urgenţă sectorul respectiv. Cele 50 de persoane au fost însoţite de jandarmi în afara arenei sportive până la dispersarea totală. Pe timpul evacuării nu au fost probleme", a declarat Niculae pentru MEDIAFAX.



"Aşa cum Jandarmeria a aplicat legea, e dreptul lor constituţional să se adreseze instanţei dacă sunt nemulţumiţi de procedurile aplicate. Jandarmeria şi-a făcut datoria şi a aplanat un conflict", a mai afirmat Niculae.



"Ce s-a întâmplat în această seară depăşeşte orice limită. Am avut 286 de bilete procurate de la casele lor din Ghencea pentru că nu au vrut să ne dea locurile conform reciprocităţii. În prima repriză însă, 50 de băieţi, suporteri rapidişti au fost evacuaţi ilegal de către jandarmi. Nu se poate aşa ceva, este incredibil, nu există nicio bază legală pentru evacuarea lor. Nu aveau niciun semn al clubului Rapid, nici fular, nici steag, nimic. Au fost scoşi afară doar pentru că au scandat Forza Rapid. În urma acestui lucru, Liga Suporterilor Rapidişti va da în judecată Jandarmeria pentru că nu este corect. Nu ştiu la ordinul cui s-a luat decizia evacuării, dar aceste măsuri abuzive împotriva fanilor trebuie să se oprească", a declarat liderul galeriei formaţiei giuleştene, Vali Bulgaru.



Nici Copos nu a fost la meci, solidar cu suporterii rapidişti

Pentru că patronul Stelei nu a cedat şi a refuzat să le dea bilete suporterilor giuleşteni, George Copos, omologul lui Becali la Rapid, nu a mai venit nici el la meciul din Grant. "În semn de protest pentru atitudinea steliştilor a zis că vede meciul la TV", au povestit apropiaţi ai clubului din Grant.



Absenţa lui Copos nu l-a afectat absolut deloc pe Becali, care s-a arătat chiar foarte mulţumit de situaţie. "N-a venit? Foarte bine, ce-mi pasă mie? Nici eu nu merg la ei, nici ei nu mai vin aici", a reacţionat patronul Stelei atunci cînd a fost întrebat ce părere are despre această absenţă.



Înainte de meci, conducerea giuleştenilor a anunţat printr-un comunicat că solicită Ligii suspendarea stadionului Ghencea din cauza refuzului Stelei de a acorda bilete fanilor echipei oaspete. "Aşa cum au mai procedat şi în alte împrejurări, pentru că li s-a permis asta, oficialii Stelei îşi bat joc de regulamentele ce reglementează activitatea fotbalistică şi, în cazul de faţă, anunţă că refuză accesul suporterilor rapidişti la meciul din această seară. La fel de grav e faptul că îşi justifică decizia prin litere de regulament pe care nu le cunosc. Solicitarea a fost făcută de către Liga Suporterilor Rapidişti (cluburilor li se interzice să se implice în organizarea deplasărilor suporterilor, dar Liga Suporterilor Rapidişti are personalitate juridică şi a fost acceptată ca partener în astfel de ocazii), dar răspunsul a fost negativ. Nu mai rămâne decât ca Liga Profesionistă de Fotbal să aplice măsurile de rigoare, acestea prevăzând, în atare împrejurări, o suspendare de 1-4 etape a stadionului respectiv".





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.