Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a comentat la Premium Liga partida pe care echipa sa a încheat-o la egalitate, scor 1-1, cu FC Vaslui. Oficialul de pe Bega s-a declarat mulţumit de rezultat şi a spus că titlul depinde acum numai de evoluţiile formaţiei sale.
"A fost un rezultat pozitiv în ceea ce ne priveşte şi am observat că jucăm cu determinare. Goga e un jucător foarte bun, ştie să joace orice. Anul trecut tot el ne-a adus victoria. Dacă selecţionerul îl neglijează din nou, înseamnă că nu are ce căuta la naţională. Cu atacanţi ca Marica şi Mutu, care nu sînt în formă deloc, Răzvan trebuie să se uite în campionatul intern.
Sînt puţin euforic după acest rezultat. Totuşi, Vasluiul nu a ieşit din lupta pentru titlu. Important este însa că jucăm titlul pe mîna noastră. Trebuie să tratăm cu maximă seriozitate meciul cu Urziceni. În seara asta noi ne-am asigurat locul 3, cel mai aproape de titlu e Galaţiul.
Am anumite nemulţumiri după acest meci, dar mai întîi vreau să discut cu jucătorii şi antrenorul. Cu excepţia celor 6-7 % oferite gazdelor, nu putem comenta arbitrajul lui Deaconu. Totuşi, Nica a greşit de cîteva ori în mod hilar. E unul dintre cei mai slabi arbitri de margine din campionat", a spus Marian Iancu la GSPTV.
Vezi AICI cronica meciului Vaslui - Poli Timişoara, scrisă de Cătălin Ţepelin!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}