Fotbal   •   Nationala   •   VIZITĂ

Finalizarea "National Arena" întîrzie două luni. Michel Platini va vizita sîmbătă stadionul

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 09 mai 2011

O delegaţie UEFA condusă de preşedintele Michel Platini va vizita, sîmbătă, şantierul Naţional Arena, stadion care va găzdui în mai 2012 finala Ligii Europa, a declarat după Adunarea Generală Ordinară a FRF, preşedintele Mircea Sandu.



"Din păcate suntem în întîrziere. Sîmbătă avem şi vizita unei delegaţii conduse de preşedintele UEFA, Michel Platini. Stadionul acum, cred că în proporţie de 90 la sută este gata, dar după părerea mea nu va fi gata în iulie. Va trebui să fie gata pentru meciul cu Argentina din august. O să am o discuţie şi cu primarul Oprescu pe tema asta, pentru că la finala Ligii Europa nu va fi nicio problemă.



Promisiunile pe care le-au făcut constructorii au fost că în luna mai stadionul va fi gata. Nu vorbesc de amenajările exterioare, spaţiile verzi sau parcare. Cred că sunt vreo două luni de întârziere şi sper ca undeva în iulie să fie bun de joc", a spus Sandu.



Mircea Sandu este convins că partida cu Argentina se va disputa pe noul stadion. "Nu mi-e teamă că meciul cu Argentina nu va avea loc. El se va juca aici, dar trebuie să urgentăm", a adăugat Sandu, scrie Mediafax.



Preşedintele FRF şi-ar dori ca în cadrul arenei să fie amenajate şi spaţii comerciale şi de recreere. "E un mastodont ăsta, nu este ceva simplu. Îmi pare foarte rău că rămîne golul ăsta, în loc să fi fost îmbrăcat ca un mall, ca să fie spaţii comerciale. I-am spus şi domnului Videanu şi domnului Oprescu, poate găsesc o soluţie viitoare pentru a îmbrăca spaţiul ăsta, să fie cafenele, restaurante, să fie ceva viu. Pentru că dacă lăsăm doar pentru meciuri şi un spectacol o dată pe lună, el nu e ceva foarte viabil", a precizat Sandu.



Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a anunţat că va participa la vizita de sîmbătă a delegaţiei UEFA. "Am să vin şi eu, cu toate că l-am vizitat de 40 de ori până acum, îl mai vizitez o dată şi cu Michel Platini. Stadionul arată superb, iar peste o lună de zile va arăta demenţial, când va fi gata şi gazonul. Stadionul e peste Allianz Arena", a explicat Dragomir.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.