Cum a intrat la noi în ţară comunismul, rapid, prin Giuleşti!

Stadionul feroviar a fost, vreme de doi ani, fieful tovarăşilor. Aici aveau loc cele mai importante mari adunări, aici s-a salutat decizia numirii Guvernului Dr. Petru Groza



Cu precădere după 1989, cele mai galonate echipe ale fotbalului românesc, Steaua şi Dinamo, au fost acuzate că au apărut în perioada comunistă, fie luînd locul unor grupări deja existente, fie prin diverse subterfugii. Suporterii Rapidului au fost printre cei mai vehemenţi contestatari, mai ales că, spuneau ei, suflarea giuleşteană s-a opus, dintotdeauna, comunismului.



Lucrarea lui Gheorge Paruşi, “Cronologia Bucureştilor”, apărută în 2007, la editura “Compania” aduce, însă, surpriza. Giuleştiul nu numai că nu s-a opus Moscovei, dar, vreme de doi ani, a fost fieful întrunirilor tovărăşeşti la care participau Gheorghe Ghiorghiu Dej, Chivu Stoica, Petru Groza. Cînd vremea o permitea, marile adunări naţionale se ţineau pe stadion, cînd nu, gazdă primitoare le era Sala Mare.



Tablouri uriaşe cu Stalin şi Lenin

Pe 16 ianuarie 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej, reîntors de la Moscova unde reglase "oarecari chestiuni feroviare", convoacă de urgenţă o adunare a comuniştilor din România. Prilejul se iveşte imediat, chiar peste patru zile: Congresul Uniunii Sindicale C.F.R. Locul desfăşurării? "Sala Mare" a clubului de pe stadionul Giuleşti!



După discutarea problemelor "la zi", Gh. Gh. Dej, Chivu Stoica, Ion Gheorge Maurer închid uşile şi trec la dezbaterea problemelor tovărăşeşti. Prezidiul e flancat, în stînga, de tabloul uriaş al lui Stalin, în dreapta, de cel al lui Lenin.



Se iau următoarele "deciziuni": provocarea căderii Guvernului Rădescu, aflat în funcţie din 6 decembrie 1944, şi înlocuirea sa cu reprezentanţi ai Frontului Naţional Democrat, eliminarea din viaţa publică a lui Iuliu Maniu, începerea agitaţiunii pentru împărţirea pămînturilor. "Congresul" durează 10 zile, timp în care tovarăşii rostesc alocuţiuni înflăcărate, cu aplauze furtunoase.



Marea Adunare Populară din 27 februarie

Comuniştii încep instigările în marile fabrici. Guvernul e pregătit să riposteze. Bucureştiul fierbe. Au loc manifestări pro-moscovite, reprimate. Peste cîteva ore, oamenii lui Rădescu ies pe străzi, iar “roşii” atacă. Sunt morţi şi răniţi. Vîşinski, trimisul lui Stalin, vine în România pentru a lămuri treburile. Cere o manifestare grandioasă. Şi atunci, pe 27 februaruie, pe stadionul "Giuleşti" are loc o Mare Adunare Naţională la care participă oameni ai muncii aduşi cu forţa din marile intreprinderi. Se discută, din nou, despre noua orînduire, se cer demisii. Totul durează şase ore, deşi e frig. La plecarea de pe stadion, în drumul spre casă, manifestanţii fac scandal, sparg vitrine.



A doua zi, Guvernul Rădescu îşi prezintă demisia. Pe 6 martie 1945, doctorul Petru Groza urcă la prezidiu. Comunismul era instaurat, pentru următorii 50 de ani, în România.



Giuleştiul, locul de întîlnire al tovarăşilor

Cum în perioada 1944 - 1946 campionatul de fotbal a fost întrerupt în totalitate, deşi unele competiţii au continuat să se dispute (Cupa Bucureşti, etc), iar Rapidul efectua, aici, antrenamente sporadice iar “Republicii” avea să fie dat în folosinţă abia în 1948 (ONEF -ANEF fusese distrus în război), Giuleştiul a devenit, în această perioadă, fieful adunărilor comuniste. Pe 16 august 1945 Gh. Gh. Dej conduce, alături de Chivu Stoica, o nouă adunare a ceferiştilor, unde se va dezbate problema economatului. Conform presei de atunci, în perioada ianuarie 1945 - martie 1947, Dej ar fi venit de şapte ori pe arena sau în sala stadionului Giuleşti.