Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, a vorbit la Fanatik Show despre greşelile pe care le-a făcut la Universitatea Craiova.
”Sînt atît de multe, încît nu ştiu cu care să încep. Pot vorbi despre cele mai importante. Prima, şi cea mai grea, e că am privit fotbalul pătimaş, n-am înţeles că e plin de foşti puşcăriaşi, de viitori puşcăriaşi, de curve. Am crezut că fotbalul înseamnă să ai jucători şi atît.
Dacă ai jucători buni, cîştigi. Am crezut că poveştile cu blaturi sînt nişte legende. N-am crezut că jucători de la 16 ani pe care i-ai crescut, i-ai promovat, le-ai dat bani, te trădează cu prima ocazie”, a spus Adrian Mititelu la Fanatik Show, la DigiSport.
...despre investiţiile de la echipă: ”Nu regret că am pierdut nişte bani pentru că nu am acceptat anumite oferte. Am crezut că şi acei jucători iubesc Craiova la fel ca şi mine. M-am înşelat... Regret că am cocoloşit anumiţi jucători. Nici nu ştiu dacă am dat vreo amendă la vreun jucător. Florin Costea m-a costat pînă acum cam 800.000 de dolari net”
...despre cei care vor să îi ia Craiova: ”Există un grup de oameni care tot mă sapă. Visul lor s-a împlinit ieri, s-au bucurat. Probabil că se aşteptau ca azi să le dau Craiova, dar nu se va întîmpla asta. Nu vreau să mai dau nume, suporterii ştiu cine s-a bucurat de răul Universităţii aseară. Tot ce e rău a ajuns să fie din vina mea, tot ce e bine e numai al suporterilor. Ei sînt Ştiinţa, dar cînd vine vorba de plăţi e mereu vina mea. Stau unii şi încing telefoanele şi mă bîrfesc că e vina mea că arbitrii nu ne lasă să cîştigăm, că unii o dau în bară sau că ratăm aşa mult. Cine suferă mai multe ca mine? Toţi acum vor să se dea că nu mai pot de ce se întîmplă la Craiova”
...despre posibilitatea de a da clubul: ”Eu sînt singurul care poate face ceva pentru Craiova. Sînt cel mai puternic om din Oltenia. Ştiu ce am de făcut după 6 ani în care am reuşit să rezist tuturor nebuniilor. Mi-a crescut dorinţa de răzbunare după toate ce mi s-a făcut. Nu voi da Craiova”
...despre o nouă echipă la Craiova: ”Să-şi fac echipă pe banii lor, că am auzit că asta vor. Să ia Piţurcă să ţină el o echipă, să-i zică Steaua Craiova şi să cîştige cupe şi campionate. Să demonstreze că e mare manager. Nu mă interesează! În 2012 e an electoral, probabil că ambii candidaţi la Primărie le promit cine ştie ce. Să îi dea 5 milioane din partea mea”
...despre datoria către Victor Piţurcă: ”Colonelul Piţurcă are 7 milioane de euro de primit de la noi, aşa am înţeles. Are de primit pielea ursului. Are el o hîrtie primită de la prietenii lui Dumitru Dragomir, care ar face orice judecător să rîdă. Meciul cu colonelul Piţurcă nu e gata. Cine rîde la urmă rîde mai bine. Ieri trişa în cazinou şi azi e colonel! O să răspundă penal. Piţurcă e într-o mare încurcătură, ar trebui să îşi caute cei mai buni avocaţi”
...despre Florin Costea: ”Haiducie! Florin Costea este instigat de un om care a făcut mult rău fotbalului românesc. Nu mai vreau să mai zic nimic rău despre el, pentru că îi fac o favoarea. De Ioan Becali e vorba. El mi-a cerut să-l bag titular pe Costea, ba chiar mi-a zis şi cum să joc, cu el în spatele atacantului. Vreau să-i transmit un mesaj. Ce i-a promis Giovanni nu se va putea rezolva. Se va convinge în cîteva luni, dar îşi va da seama că a făcut o mare gafă. Probabil va spune, la fel ca Găman şi Bărboianu, că nu mai vrea să joace fotbal. Costea şi-a depus memoriu, dar el are toţi banii primiţi la zi”
...despre Dumitru Dragomir: ”Trebuie să plece. Şi el şi alţii. Trebuie să înţeleagă că vremea lor s-a terminat. Ei sînt principalii vinovaţi pentru ce se întîmplă acum în fotbalul românesc. Se bucură că nu mai e Craiova în Liga 1, dar rămîne Bistriţa. Le-am cerut ceva? Ce vor ei, să le fiu slugă? Naţionala de tineret a fost la un pas de calificare la Euro cu 7 jucători crescuţi de mine! Apreciază cineva asta? Dragomir e vinovat că arbitrii au ajuns să decidă rezultatele în campionat. Ne-a adus la sapă de lemn”
...despre transferuri: ”Silviu Lung Jr., Andrei Prepeliţă şi Ovidiu Dănănae pot pleca în această vară. În afară de ei trei, Craiova nu va renunţa la nimeni. Am activat clauza lui Subotici şi e al Craiovei pe următorii trei ani”
...despre viitorul sezon în Liga B: ”Nu ştiu dacă putem promova imediat, vom încerca. Nu mai e ca acum 6 ani. Atunci aveam entuziasm, jucători tineri dornici de afirmare, linişte. Acum e o situaţie mai grea. Nu-mi permit să stau mai mult de un an în B, dar jucătorii mei sînt terminaţi psihic. Acesta e cel mai mare impediment”
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}