Campionate

Argentinianul Zanetti joacă azi meciul 1.000 al carierei » Perpetuum mobile

Trecut pe la Talleres şi Banfield, Zanetti nu ştie dacă se retrage la finalul contractului, în iunie 2013 Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

La aproape 38 de ani, căpitanul lui Inter atinge un prag istoric în returul semifinalei Cupei cu AS Roma



Aleargă întruna de două decenii. Nu se accidentează şi nu oboseşte decît hîrjonindu-se cu copiii. Doar portar şi în atac nu a jucat. A doborît toate recordurile la Inter, iar diseară pătrunde în Olimp. Javier Zanetti atinge mia de meciuri în carieră, la returul cu Roma din semifinala Cupei (în tur 1-0)!

Poreclit "Tractorul", argentinianul s-a confundat cu era Moratti, fiind prima achiziţie a noului patron. Descoperit pe casete video de fiul acestuia, mijlocaşul a fost luat în iunie 1995 ca rest la atacantul Rambert, pachetul costînd 5 milioane de euro. Nimeni nu-l băga în seamă pe puştiul pirpiriu venit la Appiano Gentile cu o pungă de plastic de 2 lei în mînă! Javier a ascultat însă sfatul lui Facchetti, al cărui urmaş e considerat: "Fără sacrificii nu obţii nimic". Secretul lui? "Mă antrenez zilnic două ore şi dau mereu 100%. Şi îmi place să mănînc bine. Paste, legume şi carne. Mai ales multă friptură".

De-atunci a schimbat 16 antrenori. Uns căpitan în 1999, l-a depăşit recent pe legendarul Bergomi la numărul prezenţelor "nerazzurre" în campionat (519). E străinul cu cele mai multe jocuri în Serie A şi liderul selecţiilor în "naţionala" Argentinei (140). Doar titlul mondial îi lipseşte din palmaresul fabulos.


2,5 milioane de euro este salariul anual al căpitanului interist. Sub jumătate din contractul lui Chivu

15 trofee a cîştigat Zanetti, toate cu Inter: 5 titluri, 3 Cupe şi 4 Supercupe ale Italiei, Liga Campionilor, Cupa UEFA şi CM al cluburilor

149 de meciuri consecutive a jucat argentinianul la Inter, record absolut în istoria clubului milanez


Tricoul nr. 4 va fi retras!
Massimo Moratti a anunţat că după ce Javier Zanetti va renunţa la fotbal nimeni nu va mai purta la Inter tricoul argentinianului. Numărul 4 va fi retras, preşedintele nerazzurrilor urmînd astfel modelul celor de la Napoli şi Milan, care au procedat la fel cu tricoul cu nr. 10 al lui Maradona şi 3-ul lui Paolo Maldini.


"Un adversar letal şi un campion extraordinar. Are un fizic bestial şi ajunge la o barieră incredibilă"
Adriano Galliani, vicepreşedinte Milan

"E un om cu multe calităţi. Deşi n-are calităţi de fuoriclasse, Zanetti a reuşit o carieră fenomenală"
Sandro Mazzola, fostă glorie interistă


TOP 1000

Jucător  Meciuri*
1. Shilton portar 1.390
2. Pele atacant 1.363
3. Clemence portar 1.118
4. Jennings portar 1.096
5. Ball mijlocaş 1.054
6. Seaman portar 1.047
7. P. Maldini fundaş 1.040
8. Zubizarreta portar 1.013
9. Roberto Carlos fundaş 1.010
10. Hutchinson mijlocaş 1.000
* Cifrele includ toate prezenţele la club şi "naţională".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.