Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   FC BRAŞOV - STEAUA, AZI, ORA 20:45, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Becali e sigur de succesul din Cupă: "Nu-mi fac probleme, Steaua se mobilizează bine în meciurile decisive"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 10 mai 2011

Fianţatorul roş-albaştrilor spune că nu se teme de meciul cu Braşov din semifinalele Cupei României şi spune că trofeul ar spăla din ruşinea unui sezon ratat pentru echipa din Ghencea.



"Steaua îşi poate salva într-o oarecare măsură acest sezon dacă vom lua Cupa. Dacă vom cîştiga azi meciul, asigurăm şi locul 6 pentru un loc de Europa League, deci avem şanse destul de mari la cupele europene.



Steaua ştie să se mobilizeze în astfel de meciuri, cu miză. Nici nu se compară această partidă cu cea de la Mediaş, să nu uităm că Braşovul se bătea pînă ne demult la retrogradare. Ei sînt epuizaţi, au terminat benzina", a spus Gigi Becali la GSPTV.



Oficialul stelist s-a referit şi la acuzaţiile dure ale lui Adrian Porumboiu la adresa arbitrajelor, după ce oficialul vasluian a spus că oameni importanţi de la Federaţie şi Ligă vor să o scoată pe Oţelul campioană.



"Porumboiu e prietenul meu, dar prea exagerează. Nu poţi să spui că e o coaliţie împotriva ta dacă iei gol în minutul 90. Sînt doar greşeli de arbitraj, care au adus, e adevărat, 5 puncte Oţelului", a mai spus Gigi Becali.



Oficialul din Ghencea s-a referit şi la viitorul lui Cosmin Olăroiu, dar a refuzat să divulge dacă acesta va continua din vară. "O să vedeţi ce se întîmplă. Citiţi şi voi printre rînduri. O să merg la meciul de la Braşov, mi-am anulat chiar şi o excursie la Bruxelles pentru asta".



Meciul FC Braşov - Steaua, din manşa retur a semifinalelor din Cupa României, se va disputa azi, de la ora 20:45. Partida va fi transmisă în direct de Protv şi liveTEXT de gsp.ro,unde comentăm împreună. În tur a fost 0-0!





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.