UPDATE 19:50 Neşu s-a trezit după operaţia la coloană, poate vorbi, dar încă nu-şi poate mişca membrele. Specialiştii susţin însă că astfel de reacţie a corpului nu este neobişnuită în urma intervenţiei la care a fost supus fotbalistul.
UPDATE 18:30 Fundaşul Jan Wuytens a declarat că, alături de coechipierii săi de la FC Utrecht, s-a simţit extrem de neajutorat după accidentarea lui Mihai Neşu, care a "rămas întins la pământ şi urla", informează presa olandeză, citată de Mediafax. "În primele secunde credeam că se va ridica. Însă el a rămas întins la pământ şi urla. Ne spunea că nu se poate mişca şi nu poate respira. A fost îngrozitor. Ne-am simţiti atât de neajutoraţi, Mihai este foarte iubit aici", a declarat Wuytens.
"Ne-am dat seama imediat că este vorba de ceva serios. Mihai nu se putea mişca şi voia oxigen. Sunt îngrozit, a fost teribil. După ce Mihai a fost transportat la spital am rămas să ne încurajăm între noi, în special pe Alje, care era devastat", a afirmat, la rândul său, atacantul Dries Mertens.
Antrenorul Ton du Chatinier a precizat că întregul club este alături de român. "Mihai nu s-a gândit niciun moment, când a plecat de acasă, că i se va întâmpla aşa ceva. La fel ca rutierul din Turul Italiei (n.r. - belgianul Wouter Weylandt, decedat luni) el nu a luat niciun moment în considerare că i s-ar putea întâmpla aşa ceva. Din păcate astfel de lucruri se întâmplă. Suntem alături de el, este un prieten şi un om alături de care lucrăm zi de zi", a declarat antrenorul Ton du Chatinier.
UPDATE 17:20 Oscar Van Werten, liderul oficial al suporterilor şi omul care se ocupă de pregătirile dedicate lui Neşu la meciul de duminică, Utrecht-AZ Alkmar, este extrem de trist şi se roagă pentru însănătoşirea fundaşului stînga. "Ştim că aproape sigur nu va mai juca fotbal. Sîntem bărbaţi, trebuie să acceptăm. Dar îl vrem din nou pe picioare, vrem să zîmbească, aşa cum făcea întotdeauna. Prin tot ceea ce făcea pentru echipă ne-a cucerit inima din prima zi".
UPDATE 16:30 Unul dintre cei prezenţi la baza de pregătire a lui Utrecht a povestit pentru GSP.ro ce s-a întîmplat imediat după accidentare. "M-am văzut cu Mihai imediat cum am ajuns la bază. Ne-am salutat, apoi eu am intrat în birou la mine, iar el la antrenament. La cîteva minute am auzi ceva ca un vuiet. Cînd am ieşit, am văzut oameni alergînd spre teren. Cînd am ajuns acolo, Mihai era nemişcat şi dintr-o dată toţi au amuţit. Apoi s-a auzit ambulanţa", a afirmat administratorul cantonamentului formaţiei Utrecht.
UPDATE 15:45 Preşedintele clubului Utrecht, Jan Willem van Dop, e marcat şi el de situaţia prin care trece fotbalistul de 28 de ani. "Este ca şi copilul meu! Eu l-am adus la Utrecht. Ţin legătura permanent cu soţia lui şi, normal, că există sprijin total din partea noastră. Nu vreau să mai aud nimic despre fotbal pînă nu-l văd pe Mihai bine. Aştept să-mi arate, chiar dacă a mia oară, că este luptătorul total", a declarat pentru GSP.ro van Dop.
UPDATE 15:15 Suporterii lui Utrecht ţin foarte mult la Neşu şi vor să-i transmită "Bichonului" un mesaj de susţinere cît mai puternic. Liderii galeriei au luat legătura cu Ambasada României în Olanda pentru informaţiile necesare şi vor ca la meciul din ultima etapă, cu AZ Alkmar, să afişeze un steag imens albastru-galben-roşu pe mijlocul căruia să fie imprimat chipul lui Neşu. De asemenea, batavii vor flutura fulare tricolore! Neşu este unul dintre cei mai iubiţi jucători din lotul celor de la Utrecht tocmai pentru dăruirea pe care o arată la antrenamente şi la meciuri.
UPDATE 14:15 Clubul din Utrecht ţine permanent legătura cu spitalul unde a fost operat Neşu. Un membru al staff-ului medical se află la clinică, iar un altul este la sediul grupării batave.
UPDATE 14:00 Iniţial, în România a ajuns informaţia că accidentul s-a produs după ce Neşu şi Schut ar fi sărit la cap la o minge. Nu a fost aşa. De fapt, românul a făcut o alunecare la fotbalistul de 1,92 metri şi 94 de kilograme, iar uriaşul cu 31 de kilograme mai greu a căzut peste el. Mihai a fost prins cu capul curbat în jos.
UPDATE 13:25 Din momentul în care s-a întîmplat accidentul, Schut, colegul implicat în duelul pentru minge, e devastat. Este marcat vizibil şi se interesează des despre starea lui Mihai. Azi, cînd e zi liberă pentru fotbaliştii lui Utrecht, a rămas acasă.
UPDATE 13:00 Soţia lui Neşu stă permanent cu Mihai la spital. Pentru a avea mai multă linişte, mai ales că nu este nimic cert legat de evoluţia post-operatorie, Maria a rugat clubul să nu dezvăluie numele spitalului în care se află românul.
UPDATE 12:30 Situaţia lui Neşu, chiar dacă este stabilă, nu e dintre cele mai bune. Ba, din contră! Chirurgii au comunicat medicului echipei să nu mai facă declaraţii pripite legate de fotbalist. "Problema e dacă va mai juca fotbal vreodată, nu cînd va reveni pe gazon", a precizat pentru GSP.ro ofiţerul de presă al celor de la Utrecht, Marcel Paapst.
UPDATE 12:10 Din momentul în care a fost luat cu salvarea de la teren, Mihai nu a mai vorbit! Imediat după ce s-a prăbuşit sub adversarul său de la miuţă, Schut, Neşu a strigat, în engleză, că nu-şi mai simte picioarele. Apoi a spus că nu-şi mai simte nici mîinile. Iar la cîteva secunde, cu glas stins, că nu poate respira.
Cristian Geambaşu: "Să încercăm să ne comportăm firesc. SĂ NU BOCIM. SĂ NU COBIM"
Accidentarea incredibilă suferită, marţi, de românul Mihai Neşu la antrenamentul formaţiei Utrecht a unit fotbalul românesc, atît de dezbinat în acest final de sezon. Toată lumea speră ca fotbalistul de 28 de ani să se facă bine cît mai repede şi să poată reveni pe teren. Deocamdată, medicii olandezi sînt reţinuţi asupra viitorului lui Neşu.
Gabriel Berceanu, reporterul special al Gazetei Sportrurilor, a ajuns în această dimineaţă la Utrecht şi ne va ţine la curent cu tot ceea ce este legat de cazul Neşu.
Vezi aici cronologia evenimentelor de marţi, în cazul Neşu
Informaţiile medicale despre Mihai Neşu, operat marţi timp de cinci ore, sînt optimiste dar rezervate: "Din punct de vedere tehnic, intervenţia chirurgicală a fost un succes", a anunţat medicul clubului olandez, Simon Goedegebuure. Vertebra a fost refăcută, este fixată, iar presiunea asupra nervilor spinali - eliminată. Momentan aşteptăm. Abia săptămîna viitoare trebuie să se vadă cum decurge recuperarea funcţională a nervilor. De altceva ne temem şi mai tare, ca măduva spinării să nu fie secţionată. Dacă ar fi aşa, Neşu poate suferi de paraplegie. Parţială sau chiar totală. În aces caz, recuperarea va fi foarte, foarte lungă".
{{text}}