După 21 de ani de şefie la clubul alb-vişiniu, Mihai Zaharia a fost anunţat că nu mai este preşedinte, fără să primească nici o explicaţie
Mihai Zaharia, numele de care se leagă o mare parte a istoriei CS Rapid, a fost înştiinţat, fără să i se ofere nici un motiv, că de marţi că nu se mai află la şefia clubului. Decizia i-a fost adusă la cunoştinţă printr-o hîrtie trimisă din partea ministrului transporturilor, Anca Boagiu, în care au fost trecute informaţiile legate de demitere, fără a fi prezentată şi justificarea deciziei.
"Nu am primit decît o hîrtie prin care mi se spunea că sînt dat afară. Nici un motiv, nici o amendă, nimic care să-mi sugereze o explicaţie. Probabil că le-am încurcat planurile, mereu m-am opus diferitelor acţiuni ilegale pe care doreau să le facă în cadrul clubului. Nici nu ştiu ce să mai zic, sînt scîrbit de ceea ce s-a întîmplat", a declarat ieri Zaharia.
Fără apartenenţă politică
Fostul preşedinte al clubului alb-vişiniu a mărturisit că nu face parte dintr-un partid politic, explicînd însă că decizia de îndepărtare a sa a fost influenţată de acest aspect. "Nu am nici o treabă cu politica, nu mă interesează. Poate că şi din cauza asta s-au decis să scape de mine. Nu aveau cu cine să lucreze pe la spate. E incredibil felul în care s-au petrecut lucrurile!", a adăugat Zaharia. Acesta consideră că un motiv ar putea fi reprezentat de faptul că anumite persoane importante din cadrul PSD veneau destul de des pentru a juca tenis sau fotbal pe terenurile de la Rapid. "Eu primesc pe toată lumea. Putea să vină şi preşedintele Băsescu, oricine voia. Chiar am fost onorat să fiu de ajutor. Cine ştie ce a gîndit această doamnă? Că poate sînt de la PSD", a spus Zaharia.
"M-au dat afară ca pe un gunoi!"
- De cît timp sînteţi legat de Rapid, domnule Zaharia?
- Mi-am început activitatea la 14 ani, ca sportiv. Şi eu, şi soţia mea am făcut performanţe la acest club, am stabilit recorduri naţionale. După ce mi-am încheiat cariera de atlet, am intrat în conducerea clubului ocupînd diverse funcţii, iar din 1990 am devenit preşedinte. Mă leagă o viaţă întreagă de aceste culori!
- Cum vă explicaţi această decizie?
- Nu ştiu ce să zic, încă sînt şocat. Nici măcar nu au avut curajul să mă cheme să-mi spună despre ce e vorba, să-mi dea hîrtia în mînă. M-au dat afară ca pe un gunoi! Măcar să-mi fi zis că nu există rezultate, că am furat ceva...dar, nimic!
- Totuşi, ce credeţi că i-a împins la un asemenea gest?
- Oamenii aştia nu-şi văd decît interesul personal şi pe cel al partidului. Nici măcar nu ştiu cum arată o pistă de atletism! În ţara asta orice e posibil. E simplu, aşa s-a vrut, aşa au făcut! Fără să ţină cont de experienţă, de rezultate sau de orice alt lucru care ar trebui luat în considerare cînd se ia o asemenea decizie.
- Consideraţi că scandalul cu Cristian Poteraş a avut vreo influenţă?
- Dacă primarul Poteraş a încercat să înstrăineze terenului clubului SC Rapid fără să ne zică nimic, fără să îi pese, e posibil orice. Şi el, şi oricare altul din partid pot face orice, oricum. Nu vedeţi cîte lucruri anapoda se întîmplă în ţara asta?
- Veţi ataca această decizie?
- Nu, nu mă mai interesează. Aş fi putut fi preşedinte la oricare dintre marile cluburi sportive, am avut oferte. Dar am rămas la Rapid, pentru că aici am crescut. Nu mai am ce să fac, nu am cu cine să mă lupt. Asta e! Oricum, nu mai calc pe acolo niciodată. Sper că persoana pe care o vor numi să reuşească să obţină măcar 20 la sută din rezultatele pe care le-am avut de-a lungul anilor. Îmi pare rău de sportivi, ei vor avea cel mai mult de suferit.
{{text}}