Cupa Romaniei

Atmosferă de senzaţie la Braşov » Au vuit munţii

+2 Foto
Galbenul și negrul au fost culorile la modă în tribune Foto: Raed Krishan

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Braşovenii au respirat aseară doar pentru "Steagul" şi pentru fotbal, sperînd într-o finală de vis a Cupei, la care să fie actori principali



Braşovul a prins viaţă în momentele de dinaintea şi din timpul semifinalei vieţii multora dintre jucătorii şi locuitorii oraşului. A fost, de fapt, o prefaţă a finalei Cupei României pe care ardelenii doreau s-o trăiască pe viu peste două săptămîni, întrucît ultimul act al competiţiei se va desfăşura tot aici.

Cum a fost evenimentul fotbalistic al anului pentru ei, "stegarii" l-au trăit la intensitate maximă. Au sosit pe stadion cu mai bine de o oră înainte de start, o aventură ce s-a dorit a fi de neuitat pentru nişte oameni aflaţi în faţa unui eveniment nemaiîntîlnit. Fiindcă FC Braşov era faţă în faţă cu cea mai frumoasă premieră din istoria locală, finala Cupei.

Mii de microbişti au savurat clipele ce-au anunţat partida, retrăind, prin povestirile video ale fostelor glorii locale, momente importante din istoria grupării. Pregătiţi cu cartoane galbene, suporterii au salutat premierea jucătorilor care au făcut cinste Braşovului. Oamenii aveau zîmbete în priviri, speranţe în suflet, aşa că şi apostrofările de ocazie la adresa steliştilor, cînd au intrat pe teren, păreau copilăreşti. Elevii lui Conceicao au fost primiţi ca nişte eroi. Aerul rece, au fost doar 10 grade Celsius, i-a impulsionat pe fani să aplaude cu patimă fiecare moment de warm up al partidei. Fluierul de start a redat meciul fotbaliştilor, dar vuietul tribunei a continuat pînă la final.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.