Steliştii s-au calificat aseară în finala Cupei României, unde o aşteaptă şi pe Dinamo, echipa din Ştefan cel Mare fiind favorită în faţa Gloriei Bistriţa după victoria din tur, 2-0.
În cazul în care ambele echipe din capitală se vor întîlni în ultimul act al Cupei României, va fi cea de-a 11 finală disputată între cele două rivale. Echipa din Ghencea a cîştigat 6 din precedentele întîlniri, dar dinamoviştii au cîştigat-o pe ultima, 6-4 în finala Cupei din sezonul 1989-1990.
Cînd vine vorba însă de istoria recentă, Dinamo pare avantajată. Steliştii nu au mai ajuns în ultimul act al competiţiei din 1998-1999, cînd au învins Rapidul la penalty-uri. De cealaltă parte, "cîinii" au jucat în toate finalele din perioada 1999-2005 şi au cîştigat trofeul de cinci ori. Singura înfrîngere a fost în 2002, cînd alb-roşii au pierdut cu 2-1 în faţa rivalilor din Giuleşti.
Iată disputele dintre Steaua şi Dinamo din finala Cupei
1963-1964: Dinamo - Steaua 4-3
1968-1969: Steaua - Dinamo 2-1
1969-1970: Steaua - Dinamo 2-1
1970-1971: Steaua - Dinamo 3-2
1983-1984: Dinamo - Steaua 2-1
1985-1986: Dinamo - Steaua 1-0
1986-1987: Steaua - Dinamo 1-0
1987-1988: Steaua -Dinamo 2-1
1988-1989: Steaua - Dinamo 2-1 (Steaua a renunţat la această Cupă )
1989-1990: Dinamo - Steaua 6-4
Steaua a jucat de 28 de ori într-o finală a Cupei României şi a cîştigat de 20 de ori trofeul. Jucătorii roş-albaştrii au cîştigat şi în sezonul 1988-1989, dar au renunţat la trofeu. Dinamo a disputat 22 de finale şi cîştigat Cupa de 12 ori.
Fotbal • Cupa Romaniei • FINALA
Steaua şi Dinamo şi-au disputat de 10 ori finala Cupei. Roş-albaştrii au cîştigat de 6 ori
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 12 mai 2011
{{text}}