Fotbal   •   Liga 1   •   OŢELUL - POLI TIMIŞOARA, DUMINICĂ, 20:00, DIGISPORT şi liveTEXT pe GSP.RO

Stan ştie cum va sărbători Oţelul titlul: "Tăiem autocarul de la jumătate, să-l avem descoperit" :D

Oţelul vrea să preia modelul echipelor mari din Europa, care sărbătoresc succesele într-un autocar descoperit

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 12 mai 2011

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat că nu va face niciun fel de pregătire pentru sărbătorirea câştigării campionatului şi a precizat că toată lumea trebuie să se gândească doar la meciul cu Poli Timişoara



"Trebuie să ne gândim doar la meci şi atât. Să-l câştigăm mai întâi, că apoi vom avea timp berechet pentru petrecere. Dacă vom obţine victoria, vom lua decizii foarte rapid imediat după meci. La nevoie vom tăia autocarul, ca să-l avem descoperit pentru a petrece alături de suporteri", a spus Stan, conform Mediafax.



Nici antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, nu a vrut să comenteze nimic în legătură cu sărbătorirea titlului de campioană.



"Nu ştim dacă se va juca cu tricourile de campioni pe masă şi nici nu mă interesează acest lucru. Avem altele de făcut decât să ne gândim la astfel de lucruri, e treaba altora să se gândească la ele", a afirmat Munteanu.



Referitor la mesajele jignitoare la adresa echipe gălăţene postate de fundaşul formaţiei FC Vaslui, Gabriel Cânu, pe un site de socializare, Marius Stan a răspuns: "Cum îşi permite neruşinatul de la Vaslui să vorbească despre echipa noastră în aşa hal? Să-i fie ruşine măgarului, nu are cei şapte ani de acasă". >> Delir pe Facebook!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.