Rezervele Astrei s-au distrat cu fantoma campioanei din Urziceni într-un meci fără orizont
Unirea s-a umplut de penibil luînd 3 goluri importante numai pentru rezervele Astrei. Urziceniul pare să nu mai vadă prea curînd Liga 1, în timp ce luminiţa de la capătul tunelului a devenit miraj chiar şi pentru "Lupul Singuratic", celebrul suporter ialomiţean.
Fosta campioană a "lovit" prima şi singura dată, cînd şutul veteranului Mihalcea n-a găsit poarta din cîţiva metri (2). Apoi s-a stins. Şi a început asediul. Ioniţă a scos de pe linia porţii şutul lui Strătilă (10), apoi Măţel (14) a tras puţin peste din 17 metri. Acelaşi Strătilă a centrat pentru golul lui Rusu (16), singurul vîrf din lotul Astrei. Pînă la pauză nici voleul aceluiaşi Rusu (20), nici diagonala lui Ţigănaşu (32) nu au mai modificat tabela.
La reluare, Al. Stan, o altă rezervă, scapă de offside-ul Unirii şi îl "execută" sec pe Curcă (58), pentru un logic 0-2. Urziceniul a continuat să-şi exerseze somnul şi a uitat că faultul în careu înseamnă penalty. Măţel închide tabela din 11 metri, scorul de 0-3 fiind prea puţin faţă de diferenţa dintre echipe.
" E greu să mai fim motivaţi, pentru că nu mai avem orizont. Am renunţat să mai sperăm la o minune şi mergem în Liga a II-a resemnaţi. Nu mai depinde de mine ce va fi la anul"
Marian Pană, antrenor Urziceni
"Am jucat foarte bine, chiar şi cu un lot ciuntit. Se pare că putem mai mult, şi sperăm ca la anul să ne clasăm mai sus. Chiar îmi pare rău că Unirea a ajuns în situaţia asta"
Tibor Selymes, antrenor Astra
{{text}}