Finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany, a comentat la Fanatik Show partida pierdută în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, acuzîndu-i pe jucătorii săi că nu au avut atitudinea potrivită pentru un meci de un asemenea calibru.
Patronul campioanei a spus însă că nu mai are nici o aşteptare de la acest sezon şi spune că din sezonul viitor va fi foarte atent la tot ceea ce înseamnă arbitraje, pentru că echipa sa a fost dezavantajată prea mult în acest an.
"Aşteptări de la acest campionat nu mai am demult. Cred că Gazul a meritat victoria, dar nu pot să trec peste atitudinea unora dintre jucătorii noştri. A fost un meci frumos, dar am făcut multe greşeli. N-am pierdut mare lucru în acest meci, pentru că am pierdut totul cu mult timp în urmă.
De la acest sezon nu mai aştept decît să se termine mai repede. Anul viitor o să fiu foarte vigilent şi agresiv la tot ce înseamnă arbitraje, cred că sîntem pe podiumul echipelor dezavantajate. În proporţie de 95% ne-am făcut transferurile pentru sezonul viitor, sînt 6 fotbalişti. Mai luăm încă doi", a spus Arpad Paszkany la finalul meciului.
Finanţatorul clujean a vorbit şi despre acuzaţiile de blat, venite chiar din partea propriilor fani: "Sînt dezamăgit de atitudinea lor, eu nu am făcut un blat în viaţa mea. Chiar credeţi că o echipă care ia 7 trofee într-un timp atît de scurt face blaturi!?"
Meciul Gaz Metan - CFR Cluj s-a încheiat 3-2. Pentru gazde au marcat Eric de oliveira ('31 şi '75) şi Pîrvulescu ('60), în timp ce golurile clujene au fost reuşite de Ionuţ Rada ('29) şi Hora ('36).
Liga 1
Paszkany se gîndeşte deja la sezonul viitor: "În proporţie de 95% ne-am rezolvat transferurile"
Arpad Paszkany pregăteşte o nouă echipă la Cluj
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 13 mai 2011
{{text}}