Jucătorii lui Marian Rada au primit nu mai puţin de 8 cartonaşe galbene în partida de la Mediaş cu U. Cluj, patru dintre acestea fiind încasate în prelungirile meciului.
Practic, în cele 4 minute de prelungiri acordate de Alexandru Tudor, nu am apucat să vedem nici măcar o acţiune închegată a Universităţii, deoarece vişiniii au fragmentat jocul de cîte ori au avut ocazia, inclusiv prin faulturi cinice.
Primul cartonaş al giuleştenilor a fost înacasat de Dani Coman, la faza penaltyului obţinut de Cojocnean ('67). După golul de 2-1 al lui Păcurar, rapidiştii s-au precipitat, începînd astfel să bage "materiale". Rînd pe rînd, Marcos Antonio ('74), Ezequias ('76) şi Lazăr ('84) au fost avertizaţi de Tudor.
Apoi, în prelungiri, oaspeţii au apelat la o tactică inestetică, dar sănătoasă! Rapidul a încercat să profite de fiecare întrerupere pentru a trage de timp şi pentru a cîştiga secunde importante în economia luptei pentru Europa League.
Astfel, Frunză ('90+2), Grigorie ('90+3), Straton ('90+4) şi Straton ('90+5) nu au fost cruţaţi de Alexandru Tudor, care a scos cartonaşul de fiecare dată cînd giuleştenii întîrziau repunerea balonului în joc. Statistica finală din dreptul Rapidului: 8 jucători din 14 au primit galben la Mediaş!
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}