Stranieri

Ianu, la primul gol după ce şi-a rupt piciorul. I-au trebuit exact 9 luni!

Ianu, la primul gol după ce şi-a rupt piciorul. I-au trebuit exact 9 luni!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 15 mai 2011

La jumătatea lunii august urla de durere, după ce şi-a fracturat tibia în meciul cu Basel (4-1), astăzi plînge de fericire pentru primul gol marcat într-o partidă oficială după revenirea sa pe teren, 4-0 în deplasarea de la St.Gallen.

Cristi Ianu începuse perfect sezonul, cu cele 3 goluri şi 4 pase decisive marcate în doar 5 etape. A venit însă duelul cîştigat de Luzern cu 4-1 în faţa  lui Basel, care i-a adus şi o pauză de jumătate de an. Atacantul român a părăsit terenul în minutul 54, după ce reuşise să ofere două pase de gol colegilor săi, dar nu mai mergea pe picioarele lui, avînd nevoie de ajutorul medicilor. Golgeterul formaţiei elveţiene în sezonul trecut, cu 21 de reuşite în 36 de partide, a primit un diagnostic drastic: fractură de tibie.

Cristi a ciupit mingea din nou în etapa a 17-a, chiar în faţa formaţiei la care a început fotbalul elveţian, Bellinzona (3-0), dar accidentarea i-a făcut din nou probleme şi a fost nevoit să mai aştepte 6 etape pentru a intra din nou pe teren.

În meciul cu St.Gallen, Ianu a intrat pe teren în minutul 83 şi după doar 6 minute a stabilit scorul final, acesta fiind şi prima reuşită după exact 9 luni de zile. Luzern a urcat astfel de locul 5, la două puncte de Young Boys, care au un meci în plus de disputat.

- 4 goluri a adunat Ianu în acest sezon

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.