Liga 1

Dilemele lui Uhrin » 3 DECIZII importante pe care cehul trebuie să le ia pentru a bate Oţelul

+3 Foto
Duşan Uhrin, la a doua tentativă de a lua titlul cu Timişoara

Articol de Alexandru Ghiurcău  —  duminică, 15 mai 2011

Poli este echipa care trebuie să vină din urmă în ultimele două etape, iar Duşan Uhrin Jr. este practic obligat să bată la Galaţi pentru  a-şi aduce elevii în poleposition pentru campionat.

Antrenorul Timişoarei are însă de luat cîteva decizii grele şi totodată foarte importante înainte de duelul cu Galaţi.

1. TABORDA SAU PANTILIMON?
Om de naţională, Pantilimon s-a accidentat în partida cu FCM Tîrgu Mureş din etapa a 28-a, iar de atunci, locul său între buturi a fost  luat de portughezul Taborda. Lusitanul a dat satisfacţie, făcînd un meci mare cu FC Braşov (2-0) şi ţinînd închisă poarta lui Poli în  nenumărate alte ocazii. Doar 3 goluri a primit Taborda în ultimele 4 etape, două dintre ele fiind marcate de colegii săi, în proprie poartă  (Alexa, la Vaslui şi Cisovsky, cu Unirea). Pe de altă parte, Pantilimon, care a purtat şi banderola de căpitan la Poli, este refăcut după  accidentare şi este apt pentru decisivul cu Galaţi. În acest moment, Uhrin trebuie să aleagă între forma de moment a lui Taborda şi  experienta şi siguranţa oferită de longilinul Pantilimon. Marian Iancu a spus zilele trecute că îl vrea pe Panilimon apt pentru ultima etapă, cu Dinamo. Astfel, apare o primă dilemă pentru ceh...

2. SE APĂRĂ SAU AŞTEAPTĂ?
Pentru că trebuie neapărat să cîştige, Timişoara nu-şi poate face planuri pentru un meci alb, închis. Bănăţenii trebuie să iasă la joc, să  construiască şi să aibă iniţiativa astăzi. Pe de-o parte, un prim gol marcat de Poli i-ar oferi linişte lui Uhrin, care apoi ar putea  închide jocul, dar, oaspeţii nu pot risca descoperirea în apărare. Orice gol marcat de Oţelul practic scoate din calcule Timişoara, iar  Uhrin trebuie să decidă de cînd vor începe elevii săi să calce apăsat pedala de acceleraţie. În tur, Poli nu a s-a hazardat în ofensivă,  iar greşeala adversarului a venit în final, din partea lui Perendija, care i-a oferit golul pe tavă lui Cisovsky. Oţelul este cunoscută  drept o echipă care greşeşte rar, dar dunărenii au "comis-o" de cîteva ori în acest sezon. Nu putem uita golurile primite cu Timişoara  (Cisovksy), cu Universitatea Craiova (Subotici) sau modul în care Dinamo a reuşit să revină de la 1-3 în doar 5 minute. Uhrin are de ales:  răbdare pînă în repriza a doua sau asalt total în căutarea celor 3 puncte?

3. CINE JOACĂ ÎN ATAC?
Timişoara îşi permite un lux de care nu multe echipe din ţară se bucură. Uhrin are un lot vast şi poate alege garnitura de start în funcţie  de ceea ce doreşte să vadă pe teren. În principiu, acesta are planul făcut pentru derby: cvartet ofensiv format din Zicu, Goga (flancuri),  Magera şi Ricketts, susţinut din spate de "tăvălugurile" Alexa şi Bourceanu, care au rolul de a ţine pericolul departe de linia de 20 de  metri. Însă, în condiţiile în care ţinteşte victoria, Uhrin ar putea alege o echipă mai creativă, cu care ar avea mai multe şanse să  desfacă ermetica formaţie a lui Dorinel Munteanu. Spre exemplu, Tameş este într-o formă bună, dînd 2 pase decisive etapa trecută, iar  prezenţa sa la mijlocul terenului ar aduce un plus de lumină în jocul oaspeţilor.

În această situaţie, întreaga formulă ofensivă a lui Poli s-ar putea schimba, mai ales că Uhrin are la dispoziţie 6 atacanţi din care poate forma atacul: Ricketts, Magera, Goga, Zăgrean, Nikolici şi Zicu. Nu trebuie uitat meciul cu FC Vaslui (1-1), din deplasare, care a avut conotaţii asemnănătoare cu cel de astăzi: Poli lupta pentru titlu pe terenul unei contracandidate puternice. Tactica lui Uhrin a funcţionat doar pe jumătate atunci. Timişoara s-a lăsat dominată teritorial şi a primit  în cele din urmă gol, dar a avut noroc cu sclipirile lui Zicu şi Goga, cei care au creat golul egalării. Aşadar, un ultim semn de întrebare pentru Duşan Uhrin Jr.: care este cel mai în formă cuplu ofensiv şi ce tip de atacanţi se potrivesc mai bine contra Oţelului?

GSP.RO te ţine la curent cu tot ce se întîmplă la Galaţi azi!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.