Încep emoţiile pentru cluburile din Liga 1 Bergenbier care s-au confruntat cu probleme ce le-ar putea împiedica să obţină licenţa pentru sezonul viitor, 2011/2012. Comisia pentru acordarea licenţelor din cadrul FRF a încheiat aseară procesul de evaluare a dosarelor, urmînd ca în zilele acestea să le comunice cluburilor rezultatele.
Echipele care nu primesc licenţa pot ataca la Comisia de Apel decizia primei instanţe, judecarea cazurilor fiind programată în perioada 25 - 31 mai. FRF trebuie să comunice pînă pe 1 iunie la UEFA participantele în Liga Campionilor şi în Europa League.
Conducerea lui Poli Timişoara nu-şi face griji, deşi preşedintele Oţelului Galaţi, Marius Stan, a afirmat de mai multe ori că bănăţenii nu vor primi licenţa. "Deocamdată, Federaţia nu ne-a comunicat nimic, dar n-avem nici o emoţie că nu vom primi licenţa, spre deziluzia unora", a declarat pentru gsp.ro Gheorghe Chivorchian, preşedintele lui Poli Timişoara.
Şi patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, este optimist: "Eu sper ca Universitatea să ia licenţa".
{{text}}