Europa League

Prima finală portugheză: Duelul contrastelor

Falcao (dreapta, în duel cu Moises) e golgeterul EL, cu 16 reuşite, doborînd recordul competiţiei Foto: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Singura campioană neînvinsă din Europa, echipa lui Săpunaru pare să aibă toate atuurile pentru a se impune la Dublin în faţa eroilor lui Domingos



Dublin găzduieşte mîine probabil cea mai dezechilibrată finală de Europa League. FC Porto contra Braga, prima 100% portugheză, n-ar trebui să ridice vreo problemă trupei lui Săpunaru. E suficient să comparăm pedigriurile. "Dragonii" au 63 de trofee, între care 6 internaţionale, "războinicii din Minho" numai două, Cupa Portugaliei (1956) şi Cupa Intertoto (2008). Porto a cucerit al 25-lea titlu neînvinsă, în timp ce Braga se află abia pe locul 4, la 38 de puncte distanţă, riscînd să piardă Liga!

Lotul lui Villas-Boas valorează de peste 3 ori mai mult decît cel al lui Domingos, doar Săpunaru fiind dintre titularii lui Porto sub Hugo Viana (5 milioane de euro), cel mai bine cotat de la Braga. Chiar între oraşele separate de 50 km pe A3 e mare diferenţă, Porto avînd o populaţie de 6 ori mai mare.


47 de milioane de euro e reţeta încasărilor cluburilor portugheze în acest sezon în Europa League, 66% din suma totală distribuită. Braga are deja asigurate 16 milioane

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.