Fotbal   •   Nationala   •   Under 17

Himcinschi e rezervă la Alba Iulia, dar UEFA l-a titularizat în echipa starurilor de la Euro 2011

Articol de Dan Henegar   —  marți, 17 mai 2011

Golgeterul naţionalei Under 17, cu 9 reuşite, face cuplu în atac cu neamţul Yesil de la Leverkusen, dar e rezervă la Unirea Alba Iulia

Atacantul albaiulian Fabian Himcinschi a fost nominalizat de UEFA printre starurile Campionatului European Under 17 desfăşurat în luna mai în Serbia. Vîrful în vîrstă de 17 ani, care e rezervă la Unirea Alba Iulia, a prins echipa standard a Campionatului European, creionată de UEFA, care arată astfel: Zima (Cehia, Slavia Praga) - Weiser (Germania, FC Koln), Rekik (Olanda, Feyenoord), Kongolo (Olanda, Feyenoord), Ebecilio (Olanda, Arsenal) - Olsen (Danemarca, Brondby), Lundstram (Anglia, Everton), Yaisien (Franta, PSG), Ninkovici (Serbia, FK Partizan) - Yesil (Germania, Leverkusen), Himcinschi (România). Fotbalistul Unirii este golgheterul naţionalei cu 9 goluri din tot atîtea jocuri oficiale, el semnînd singura reuşită tricoloră în Serbia.



Golgheterul pe picior de plecare

"Prolific în calificări, atacantul Unirii Alba Iulia şi-a fãcut un debut înnălţător la Europeanul din Serbia cu golul său genial din meciul cu Cehia. Himcinschi a fost un pericol constant, chiar dacă de multe ori a fost izolat în atac", este descrierea atacantului pe site-ul UEFA. Aşezat într-o companie selectă, cu jucători provenind de la cluburi precum Feyenoord, Evetton, PSG, Arsernal sau Leverkusen, Fabian Himcinschi are zilele numărate la Alba Iulia.



Curtat insisient de AEK Atena, Fabi a intrat şi în atenţia lui FC Sevilla. "Sînt foarte bucuros de această nominalizare, situaţie care dovedeşte că personal am reprezentat cu cinste România. Nu-i deloc puţin lucru, mai ales că n-am realizat o preformanţă notabilă cu echipa reprezentativă. Acest lucru îmi dă un imbold, o perspectivă deosebită şi sper ca în viitor să reuşesc să confirm. Îmi doresc să se concretizeze cît mai repede un transfer la o echipă din străinătate", a declarat fotbalistul din Cetatea Marii Uniri, fiul secundului unirist Adorian Himcinschi.



"Vreau să joc în străinătate. Mi-am făcut datoria la echipa naţională şi, chiar dacă nu am reuşit o performanţă notabilă la Euro, am ajuns în atenţia UEFA. Sînt încîntat"

Fabian Himcinschi, atacant România Under 17

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.