Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Marian Iancu: "Arbitrii au fost sunaţi şi li s-au dat ordine, vor fi EXCLUŞI mulţi la finalul anului"

Marian Iancu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 17 mai 2011

Marian Iancu atacă dur titlul obţinut de Oţelul Galaţi şi spune că anumiţi arbitri au fost sunaţi în acest final de sezon pentru a conduce partide într-o anumită direcţie

 

"Sînt arbitri care au fost sunaţi în acest sezon şi li s-a dat ordine. Acestea sînt date pe care le am eu, am auzit că sînt vreo 15 arbitri care vor mărturisi această escrocherie din finalul campionatului. Această echipă care a cîştigat titlul nu are rezultate directe mai bune cu nici o echipă de pe podium. Cred că au obţinut vreo 15 puncte prin hoţie şi tîlhărie. Sînt nişte escroci în frunte cu Marius Stan", a spus Marian Iancu la  GSP TV.

Acesta a spus că nu este normal ca gălăţenii să se bucure la finalul partidei cu Timişoara: "Oţelul a sărbătorit cîştigarea campionatului, deşi matematic, pînă nu vine decizia de la  TAS, nu se puteau bucura şi proclama campioni. Acestea sînt strategiile escrocilor!".


Totuşi, patronul bănăţenilor spune că şi echipa sa are o vină uriaşă în ratarea obiectivului de pe acest final de campionat: "Totuşi, sînt şi lucruri care m-au dezamăgit la echipa mea. Am pierdut la Galaţi pe mîna noastră şi am mai dat cu piciorul la şase puncte la meciuri de pe teren propriu, cu Astra, Tg. Mureş... Nu se pune problema plecării lui Dusan Uhrin".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.