se pot rezolva în această vară, conducerea formaţiei din Ghencea anunţînd întăriri masive în compartimentul ofensiv.
"Roş-albaştrii" au demarat campania de transferuri, iar în atac i-au acontat deja pe Mihai Costea de la Universitatea Craiova şi pe Raul Rusescu de la Unirea Urziceni. Cel mai probabil, celor doi li se va alătura şi brazilianul Junior Moraes. În acest moment, Steaua tatonează şi piaţa din Portugalia, managerul Mihai Stoica anunţînd că un prim transfer este aproape finalizat.
La capitolul plecări, este posibil ca Steaua să se despartă de toţi jucătorii din avanposturi: Marius Bilaşco, Marius Onofraş, Maicon, Nicolae Dică, Lucian Burdujan şi Romeo Surdu, ultimilor patru expirîndu-le angajamentele la finalul sezonului.
Un fotbalist aflat în atenţia steliştilor este uruguayanul Sebastian Ribas. Atacantul care a evoluat în trecut la Internazionale Milano marchează la foc automat în liga secundă franceză pentru Dijon, formaţia alb-roşie fiind la un pas de promovare în Ligue 1. Ribas a fost urmărit în Franţa în urmă cu două luni de directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan.
VEZI MAI JOS VIDEO CU RIBAS ÎN ACŢIUNE!
Ultima reuşită a uruguayanului a venit aseară, cînd a punctat în minutul 4 al partidei cîştigate de Dijon cu 2-1 acasă, în faţa lui Grenoble. Fotbalistul în vîrstă de 23 de ani a marcat de opt ori în ultimele nouă jocuri, ajungînd acum la 23 de goluri, reuşite cu care ocupă prima poziţie în clasamentul marcatorilor din Ligue 2.
Pentru evoluţiile de anul trecut, Ribas a fost ales de prestigioasa revistă "France Football" cel mai bun jucător din liga a doua franceză.
"Mi-ar plăcea să joc la Inter Milano, la AC Milan sau la Juventus în Italia. Iar în Anglia la Chelsea, Manchester United sau Arsenal. Am avut şansa să ajung la 17 ani la Inter, m-am antrenat şi am jucat trei ani alături de fotbalişti pe care îi vedeam înainte doar la televizor. Mi-am realizat un mic vis atunci"
Sebastián Ribas, atacant Dijon
CV Sebastián Cesar Helios Ribas Barbato
Data naşterii: 11 martie 1988
Naţionalitate: uruguayan
Post: atacant
Înălţime: 1.89 m
Greutate: 86 kg
Echipe la care a evoluat: Juventud (Uruguay), Internazionale Milano (Italia), Spezia Calcio (Italia, Serie B), Dijon (Franţa, Ligue 2)
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - FCM TÎRGU-MUREŞ 1-0
VIDEO El poate revitaliza atacul Stelei! » "Golul e viaţa mea!"
Sebastián Ribas
Articol de Viorel Crăciun — marţi, 17 mai 2011
Problemele mari din atacul Stelei
{{text}}