Jucătoarea de tenis Elena Bogdan, locul 202 WTA, a acces, miercuri, în turul secund al calificărilor la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Bogdan a învins-o, în runda ianugurală a calificărilor, cu scorul de 4-6, 6-2, 6-4, după o oră şi 55 de minute, pe Michelle Larcher de Brito (Portugalia), poziţia 170 în ierarhia mondială, conform Mediafax.
În turul doi al calificărilor, Elena Bogdan o va întîlni pe Sophie Ferguson (Australia), cap de serie numărul 16 şi locul 133 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de Madison Brengle (SUA), poziţia 155 în clasamentul mondial.
Pentru această victorie, Bogdan va primi 4.000 de euro.
Pe tabloul feminin al calificărilor de la Roland Garros se mai află patru jucătoare din România. Alexandra Cadanţu şi Mădălin Gojnea se vor întîlni în primul tur al calificărilor, Liana-Gabriela Ungur va juca împotriva sportivei Petra Martici (Croaţia), cap de serie numărul 3, iar Raluca-Ioana Olaru o va întîlni pe Heather Watson (Marea Britanie), cap de serie numărul 6.
Sporturi • Tenis • ROLAND GARROS
Elena Bogdan, în turul doi al calificărilor la Roland Garros
Elena Bogdan
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 18 mai 2011
{{text}}