International   •   Campionate   •   TRANSFER

Ronaldo înapoi la Manchester? Îl vrea City!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 18 mai 2011

Dezvăluire-şoc făcută de Daily Mirror. Patronii arabi ai ”cetăţenilor” ar face o nebunie ca să-l aducă pe golgeterul portughez. E însă o problemă: Real i-a pus clauză de 1 miliard $!

Dacă tot a reuşit să prindă în premieră Liga Campionilor, poate chiar un loc direct în grupe cu voia lui Arsenal!, Manchester City vrea să se întărească pentru a merge cît mai departe în Europa, dar să se şi lupte la titlu la anul. Patronii din Emirate plănuiesc să-l readucă în Premier League tocmai pe Cristiano Ronaldo. Şi să bată recordul celui mai scump transfer din istoria fotbalului, deţinut tot de atacantul lusitan, prin mutarea sa la Real Madrid de 94 de milioane de euro în vara lui 2009.



Daily Mirror scrie că şeicii de la City nu se uită la bani şi vor să facă o ofertă de nerefuzat. Numai că Ronaldo, cel mai bine plătit fotbalist din lume, cu 13 milioane de euro salariu anual, are o clauză fabuloasă de reziliere a contractului: 1 miliard $! Managerul Roberto Mancini a primit asigurări că se vor investi cel puţin 230 de milioane de euro în achiziţii, anunţîndu-i pe patroni că vrea "jucători cu o mare experienţă în Liga Campionilor pentru a putea trece la următorul nivel de performanţă".



Cristiano Ronaldo (26 de ani) traversează un sezon de excepţie la Real, egalînd recordul de goluri marcate în campionatul spaniol, 38 de reuşite, şi avînd ocazia să-l şi doboare chiar în ultima etapă.



Altfel, Real se pregăteşte să scape de Karim Benzema, iar cu banii obţinuţi pe francez, circa 40 de milioane de euro conform Marca, să-l aducă pe argentinianul Aguero, vedeta de la Atletico Madrid.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.