Fotbal   •   Liga 1   •   OFERTĂ

Andrei Vochin, redactor şef adjunct al Gazetei Sporturilor, a refuzat oferta primită, în direct la Digi, de la Adrian Mititelu

Adrian Mititelu şi Andrei Vochin

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 18 mai 2011

Aşa cum de foarte multe ori oameni din lumea fotbalului devin ziarişti, uneori se întîmplă ca jurnaliştii să ajungă să conducă o echipă. Ba, unii au lăsat pixul sau microfonul şi au ajuns chiar selecţioneri, cum a fost cazul brazilianului Joao Saldanha, antrenorul reprezentativei auriverde în 1969-1970.



În campionatul intern, Mihai Stoica reprezintă cel mai recent exemplu de trecere, pentru o scurtă perioadă, e adevărat, spre jurnalism. Pe lîngă contractul cu DigiSport, MM semna săptămînal editoriale în Gazeta Sportrurilor.



Redactorul şef-adjunct al Gazetei, Andrei Vochin, a avut parte marţi, în timpul emisiunii Fotbal Club de la DigiSport, de o ofertă din partea lui Adrian Mititelu. "Uitaţi, acum vă fac oferta de a deveni directorul sportiv al Universităţii Craiova. Sînteţi dispus?", a sunat propunerea lui Mititelu. "Nu pot, iubesc prea mult meseria de jurnalist", a sunat răspunsul lui Vochin.



Principalul analist tehnico-tactic din presa sportivă de la noi, Vochin nu se află în faţa primei propuneri de acest gen. Primul care a dorit să-l coopteze în conducerea tehnică a unui club a fost Adrian Porumboiu, la Vaslui, iar cel de-al doilea Gigi Becali. Oferta stelistului era una consistentă, 100.000 de euro pe sezon. Refuzată din start în cadrul unei discuţii de 3 ore la Palat în toamna lui 2007.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.