Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA - DINAMO, SÎMBĂTĂ, 17:00, liveTEXT pe GSP.RO

Bourceanu a plîns cînd a aflat că meciul Pandurii - Oţelul nu se mai joacă

Alex Bourceanu, unul dintre oamenii de bază ai Timişoarei în acest sezon

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 18 mai 2011

La Timişoara e tristeţe mare pentru ratarea titlului

Jucătorii Timişoarei au aşteptat cu sufletul la gură decizia TAS cu privire la meciul Pandurii Tg. Jiu - Oţelul, nejucat şi decis la masa verde cu victoria gălăţenilor. Anunţul forului european că partida nu se va mai disputa i-a dus în pragul disperării pe mulţi dintre elevii lui Dusan Uhrin.



Mijlocaşul Alex Bourceanu a izbucnit în lacrimi, cînd a aflat că şi ultima speranţă a timişorenilor la titlu s-a spulberat. "Toţi am pus suflet în acest campionat. Ştiu că fanii sînt supăraţi pe noi, dar cei mai supăraţi sîntem chiar noi. Ne cerem scuze că n-am putut mai mult, dar e tardiv. Toată viaţa vom regreta că n-am reuşit să luăm titlu. Mentalitatea, aceea că dacă un om e cu piciorul în groapă trebuie să-l loveşti şi peste celălalt, o înţeleg acum. Locul 2 nu se premiază. Nu e ceea ce ne-am dorit, dar trebuie să ne mulţumim cu asta, să încercăm să ajungem în grupele Champions League", a spus Bourceanu.



Fostul jucător al Oţelului a trăit momente neplăcute etapa trecută la Galaţi, unde a fost scuipat şi înjurat de fanii moldoveni. Timişorenii au sperat pînă în ultimul moment că Tribunalul Sportiv de la Lausanne va decide ca meciul Pandurii Tg. Jiu - Oţelul să se dispute. Dacă se întîmpla asta, timişorenii mai aveau o mică şansă la cîştigarea titlului. Ar fi trebuit să învingă Dinamo în ultima etapă, iar gălăţenii să nu facă mai mult de 2 puncte din partidele cu Astra şi Pandurii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.