Mai mult de jumătate din primul "11" va conţine nume pe care roş-albaştrii nu le-au avut în lot în acest sezon, de la mijloc în sus urmînd să se schimbe aproape integral
Fără titlu de 5 ani, Steaua pregăteşte cu atenţie sezonul viitor, în care singurul obiectiv va fi clasarea pe locul 1. După finalizarea transferului brazilianului Wires, de la Rio Ave, s-a ajuns la nu mai puţin de 6 achiziţii deja parafate. Chiar şi al şaptelea este aproape de finalitate, atacantul portughez Tatu, de la Beira Mar, primind şi el o propunere de a evolua în Ghencea.
Tactică de Barcelona
Nu numai jucătorii se vor schimba în Ghencea, ci şi tactica de joc. Întreaga campanie de achiziţii, care nu se va opri la cele 7 nume, a fost realizată ţinîndu-se cont de faptul că se va schimba sistemul în care Steaua va evolua. Din următorul sezon, echipa va fi aşezată în 4-3-3, modul pe care Mihai Stoica îl vrea neapărat implementat de către viitorul antrenor principal.
Competiţie mare în atac
Faţă de echipa din acest retur, primul "11" al Stelei se va modifica în proporţie de peste 50 la sută din campionatul următor. Dacă în defensivă lucrurile vor rămîne în mare parte la fel, portarul şi trei dintre cei 4 fundaşi urmînd să fie de bază şi în 2011-2012, de la mijloc în sus se va produce o adevărată revoluţie. Singurul care e sigur că va mai prinde un post de titular e Tănase, în rest vor fi noutăţi. Închizător va fi brazilianul Wires, al doilea "inter" se va alege dintre Dorinel Popa, Răduţ sau un alt fotbalist care va fi achiziţionat, iar în atac, Mihai Costea, Moraes, Rusescu, foarte probabil Tatu şi Mrdakovici, dar şi alţi atacanţi pe care Steaua îi are în vizor se vor lupta pentru 3 posturi de titulari.
Cum ar arăta Steaua cu transferurile realizate pînă acum
Tătăruşanu - G. Matei, Gardoş, Geraldo, Latovlevici - D. Popa, Wires, Cr. Tănase - Moraes (Tatu), Mrdakovici, M. Costea
Doar doi de acum un an
Aşa cum se prefigurează acum noua echipă a Stelei, ea diferă aproape în întregime faţă de "11"-le cu care trupa din Ghencea termina campionatul precedent. La finalul sezonului 2009-2010, doar Tătăruşanu şi Tănase, dintre cei care se vor regăsi şi în viitor, evoluau ca titulari.
32 de jucători au evoluat măcar un minut în actualul sezon la Steaua
9 jucători nu se vor mai afla, faţă de începutul lui 2011, în lotul Stelei şi în sezonul următor: Emeghara, Galamaz, Ricardo, Bonfim, Onofraş, Dică, Burdujan, Surdu şi Maicon
{{text}}