Opt mii de bilete de la meciul dintre Bute şi Mendy vor costa între 30 şi 50 de lei
La gala organizată la Romexpo, pe 9 iulie, în care Lucian Bute îşi va pune la bătaie centura de campion mondial, versiunea IBF, la categoria supermijlocie în meciul cu francezul Jean Paul Mendy vor fi disponibile 10.000 de locuri. Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele FRB, Rudel Obreja, în cadrul unei emisiuni radio la Naţional FM. Şeful boxului românesc a precizat că preţul a 8.000 de bilete va varia între 30 şi 50 de lei. Celelalte 2.000 de tichete vor avea, cel mai probabil, preţuri între 100 şi 500 de lei.
În cazul în care vor fi vîndute toate biletele, se va realiza un record de audienţă la nivel naţional pentru un eveniment sportiv organizat într-o sală în România. "La gala din 9 iulie vor mai boxa JoJo Dan, Bogdan Dinu şi Viorel Simion. Pregătesc însă, şi sper să reuşesc, una sau chiar mai multe surprize", a mai spus Obreja.
Bute şi Mendy sînt neînvinşi la profesionism, românul avînd 28 de victorii, iar francetul 29 şi un meci încheiat la egalitate.
{{text}}