Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - STEAUA, SÎMBĂTĂ, 17:00, liveTEXT pe GSP.RO

Cum a negociat Jorge Costa contractul la CFR: "Presidente, pune ce clauze vrei, nu mă interesază" :)

Jorge Costa va părăsi Clujul dacă îşi îndeplineşte obiectivele din primul sezon

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 19 mai 2011

CFR Cluj şi-a găsit antrenor. Jorge Costa, fostul fundaş de fier de la Porto, va fi ajutat de secundul său Magalhaes şi speră să cîştige tot în sezonul viitor al Ligii 1. Iuliu Mureşan i-a trasat ca obiectiv eventul portughezului, iar Costa este convins că va face rezultate. El nici măcar nu a fost interesat de clauzele din contractul său, spunînd că nu detaliile financiare sînt importante, ci ca echipa să învingă meci de meci.



"Portugalia este principalul exportator de fotbalişti din ţările europene. E o afacere foarte bună pentru fotbalul portughez, dar totul trebuie bine gestionat. Ei au ajuns la un nivel ridicat de experienţă. Să nu uităm, 3 echipe portugheze au jucat 3 finale de Europa League. Asta arată nivelul la care se lucrează în Portugalia. De acolo iei jucători foarte buni cu nivelul nostru economic modest. Noi am intrat în relaţii cu Benfica şi FC Porto, echipe de la care nu ai decît de învăţat", a povestit Iuliu Mureşan la sportro, după care a vorbit despre noul tehnician din Gruia:



"Am ajuns la cei doi după 4 vizite în Portugalia. Am avut 4 nume de antrenori pe care le-am selectat din mai multe posibilităţi, din care au rămas doi. La recomandarea celor de la FC Porto, a cărţii de vizită şi a personalităţii lui Costa, am luat decizia de a-l numi pe el antrenor. Nu este nici pe departe cel mai scump antrenor pe care l-a avut CFR-ul. Pe el îl interesează să muncească şi să facă rezultate", a adăugat Mureşan, care a povestit şi cum a negociat contractul cu Jorge Costa:



"Mi-a zis: «Presidente, nu mă interesează ce clauze pui. Scrie în contract ce vrei»! Aşa am făcut, dar nu am adăugat nimic în hîrtii care să-l dezavantajeze pe el. Are o sumă foarte rezonabilă în contract şi Costa a semnat cu încredere maximă în noi. Durata înţelegerii este de doi ani. Sper să aibă un impact foarte bun asupra jucătorilor noştri. Antrenorul face 75% din rezultatele echipei. Are o personalitate extraordinară şi sînt sigur că se va impune la CFR. Vrem să cîştigăm TOT la anul! Jorge Costa joacă ofensiv, la fel cum o făcea Ando, cel mai bun antrenor pe care l-am avut la Cluj", a completat preşedintele CFR-ului.



Citeşte strategia CFR-ului pentru sezonul viitor!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.