Stranieri

Stuttgart vrea să îl vîndă pe Marica pentru a face rost de bani, dar românul nu vrea să plece!

Articol de Aurelian Botezatu  —  joi, 19 mai 2011

La Stuttgart se pune de-un război al nervilor între Ciprian Marica şi actualul său club.

Prin decizia de a rămîne, în condiţiile unui contract scadent abia la anul, "tricolorul" o ţine în loc pe VfB de la achiziţii.
"Avem puţini bani şi ca să luăm jucători trebuie să vindem mai întîi alţii", a spus managerul Fredi Bobici.

Marica se află pe lista plecărilor, după ce l-a criticat pe antrenorul Bruno Labbadia în Gazeta Sporturilor, pentru a-i reproşa apoi între patru ochi că are ceva cu stranierii din echipă.

Dar cum a transmis conducerii, prin impresarul Roger Wittmann, că vrea să-şi ducă la bun sfîrşit contractul, Stuttgart n-are suficiente lichidităţi pentru a face transferurile pe care şi le doreşte. O eventuală plecare a românului le-ar aduce şvabilor în cont două, trei milioane de euro, plus salariul său de două milioane de euro ce s-ar economisi astfel.

"Marica ştie că VfB vrea să-l vîndă, de aceea a apelat la o strategie. Anunţă că nu vrea să plece, cu speranţa că va primi o compensaţie pentru anul din contract care a mai rămas. Totodată, vrea să fie lăsat liber", susţine cotidianul Bild.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.