Sporturi   •   Ciclism   •   CONFLICT

Hamilton acuză: "L-am văzut cu ochii mei pe Armstrong dopîndu-se!"

Lance Armstrong

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 20 mai 2011

Tyler Hamilton, fost coechipier de-al lui Lance Armstrong la US Postal, a făcut joi seară nişte afirmaţii şocante. Într-un interviu acordat postului TV CBS, Hamilton a spus că l-a văzut cu ochii lui pe Armstrong, de şapte ori cîştigător al Turului Franţei, dopîndu-se cu EPO.

Hamilton a declarat că l-a văzut pe conaţionalul lui luînd substanţe interzise în timpului ediţiei din 1999 şi înainte de Tururile din 2000 şi 2001. Armostron a negat cu tărie orice acuzaţie de dopaj şi nu a fost niciodată depistat pozitiv la un test doping. De altfel, reacţia lui la cuvintele lui Hamilton nu a întîrziat. Pe Twitter, după difuzarea interviului, Lance a scris: "Peste 20 de ani de carieră. 500 de teste în toată lumea, din şi în afara competiţiilor şi nu am picat nici unul. Mi-am încheiat pledoaria".

FBI investighează chiar în această perioadă dacă Armstrong şi fosta sa echipă, US Postal, au făcut parte dintr-un program sistematic de dopaj.

EPO şi testosteron


"Am văzut EPO în frigider şi am văzut cum şi-a injectat-o de multe ori. Aşa cum ne-o injectam şi noi, şi eu, de nenumărate ori", a mai spus Tyler Hamilton. "Armstrong a luat ce luam şi noi. EPO, testosteron, transfuzii de sînge".

EPO este o substanţă care măreşte rezistenţa organismului prin creşterea numărului de celule roşii din sînge.

Mark Fabiani, avocatul lui Lance Armstrong, a parat însă lovitura dată de Hamilton: "Caută să cîştige bani scriind o carte, iar povestea aceasta a scos-o din buzunar pentru a se pune bine cu editurile. Lăcomia şi foamea de publicitate nu pot însă să schimbe adevărul - Lance este cel mai des testat sportiv din istorie şi niciodată găsit pozitiv".

Hamilton - istorie zbuciumată


Hamilton a cucerit aurul la contratimp la JO din 2004, dar, mai tîrziu, a fost depistat pozitiv. Şi-a păstrat totuşi medalia deoarece s-a dovedit că laboratorul a avut nişte probleme şi nu a mai putut testa şi proba B. Cîteva luni mai tîrziu, a fost depistat pozitiv din nou şi suspendat pentru doi ani.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.