Campionate

Tevez şi-a anunţat plecarea de la City: "E timpul pentru o schimbare"

Carlos Tevez e golgeterul lui City

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 20 mai 2011

Carlos Tevez a dezvăluit unui post de radio din Argentina că vrea să plece de la Manchester City în această vară.

Argentinianul de 27 de ani vrea să se despartă de "cetăţeni" după numai două sezoane, dar tehnicianul Roberto Mancini nu este dispus să renunţe încă la serviciile sale. Tevez mai are cinci ani de contract cu City.

"Vreau să plec de la City. Fotbalul s-a schimbat mult pentru mine şi nu ştiu acum nici dacă o să mai prind următoarea Cupă Mondială. M-am simţit foarte bine la City, am fost tratat extraordinar şi am dat totul pentru echipă, dar simt nevoia pentru o schimbare".

Argentinianul spune că nu s-a decis încă asupra noii sale destinaţii, dar a exclus o revenire în campionatul din Ţara Tangoului.

"Ar fi frumos să mă întorc la Boca Juniors, am vorbit cu Riquelme şi am convenit să mă întorc pe finalul carierei mele aici, să jucăm împreună, dar deocamdată nu se poate. Boca nu-şi permite din punct de vedere financiar să mă ia de la City", a spus Tevez

Managerul lui City, italianul Roberto Mancini, a negat însă zvonurile plecării lui Tevez: "Are contract pe cinci ani şi ne-a spus că vrea să rămînă. Am vorbit de foarte multe ori cu el în ultimele 20 de zile şi cred că va rămîne la City şi în sezonul viitor".

43 de goluri a marcat Tevez pentru City în cele 65 de meciuri în care a jucat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.