Cupa Romaniei

Mihai Stoica: "Mă tem de Mikloş Nagy contra lui Dinamo. Chiar l-am întrebat dacă are ceva cu Steaua"

Mihai Stoica se teme de arbitrajul tuşierului Mikloş Nagy

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 23 mai 2011

Mihai Stoica a început jocul declaraţiilor de dinaintea finalei Cupei României dintre Steaua şi Dinamo (miercuri, 21:15, PRO TV şi liveTEXT pe GSP.RO), oficialul roş-albastru declarînd că se teme ca nu cumva Dinamo să fie ajutată de tuşierul Mikloş Nagy în anumite faze ale partidei.

"Reţin fazele de la primul joc dintre Steaua şi Dinamo arbitrat de Avram, deşi nu eram atunci la Steaua, dar nu e bine să vorbesc despre acea partidă. La al doilea meci, cel din Ghencea, a condus foarte bine partida, nu am nimic de reproşat. Cu Sebastian Gheorghe, cu care am avut o problemă  în 2007, nu am nimic. A făcut două sezoane fără greşeală, sînt cu ochii pe el.

De Miloş Nagy mă tem, nu este vorba doar de episodul Thereau din 2006, şi cu Dinamo, şi cu Tîrgu-Mureş a arbitrat aşa cum arbitrat. Chiar l-am întrebat dacă are ceva cu Steaua.

Să termini înaintea lui Dinamo nu e o satisfacţie foarte mare, dar contează şi asta. Vrem Cupa şi pentru că ne gîndim la programul de pregătire, vrem să îl începem mai tîrziu", a spus Mihai Stoica la DolceSport.

Mikloş Nagy este tuşierul care a semnalizat în toamna lui 2006 o lovitură cu cotul a atacantului francez Cyril Thereau, pe atunci la Steaua, asupra dinamovistului Cosmin Moţi, fapt ce a dus la eliminarea jucătorului echipei din Ghencea de către arbitrul Sorin Corpodean. Dinamo s-a impus în prelungiri cu 1-0, gol Dennis Şerban, alb-roşiii avînd pe finalul partidei doi oameni în plus pe teren, după ce a fost eliminat şi Bănel Nicoliţă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.