Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, la Sport.ro, că i-a cerut preşedintelui CCA, Vasile Avram, să-i schimbe pe arbitrii asistenţi Miklos Nagy şi Sebastian Gheorghe, de la finala Cupei României-Timişoreana, deoarece aceştia sunt ostili grupării "roş-albastre". Finala Cupei României se va disputa miercuri, ora 21:15, în direct pe protv şi liveTEXT pe GSP.RO
"Am vorbit astăzi cu Vasile Avram să schimbe tuşierii de la finala Cupei. Ăştia (n.r. - Miklos Nagy şi Sebastian Gheorghe) sunt nişte oameni care au ceva cu Steaua. Să-i ferească Dumnezeu să greşească împotriva Stelei. Miklos Nagy se laudă prin Cluj că Dinamo nu o să piardă cu Steaua, când el e la margine, e dinamovist. Sunt doi arbitri care ne-au făcut probleme. Cu băiatul lui Costică Suceava am avut nişte conflicte. Ei sunt născuţi ostili Stelei. Vasile Avram spunea că să uităm de trecut, ştie şi el ce au făcut", a spus Becali.
Gigi Becali este convins că preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, nu va încerca să influenţeze arbitrajul la finala Cupei României - Timişoreana. "Nu îmi fac probleme că Borcea va umbla la arbitri. Are un caracter prea frumos ca să planeze astfel de suspiciuni", a adăugat Becali.
{{text}}