Rapid i-l suflă pe Deac CFR-ului, oferindu-i un angajament de 300.000 de euro, faţă de numai 150.000 cît e dispus să dea Clujul. Mijlocaşul va semna miercuri
Ciprian Deac revine în România. CFR a anunţat că l-a acontat pe jucător, dar Rapidul forţează pe turnantă, plusînd la salariu. Sursele Gazetei susţin că transferul lui Deac în Giuleşti e ca şi făcut.
Jucătorul va ajunge azi la Bucureşti pentru a stabili ultimele detalii cu conducerea giuleştenilor. Mîine, jucătorul va semna un angajament valabil pentru un an. "Voi merge acolo unde se vrea performanţă. Agenţii mei negociază, apoi voi vedea unde merg. În acest moment pot să spun doar că, la anul, voi juca în alb şi vişiniu. Îmi doresc mult să fiu pe teren, să-mi dovedesc din nou valoarea şi să prind «naţionala»", a declarat ieri după-amiază jucătorul. Schalke şi-a dat deja acordul pentru împrumut, în vara următoare Deac urmînd să revină în Germania.
Ardelenii au urcat oferta de la 120.000 de euro la 150.000, mizînd pe faptul că Deac ar agrea o revenire acasă, la Cluj, dar giuleştenii sînt dispuşi să dubleze suma, pînă la 300.000! Adică jumătate din angajamentul pe care mijlocaşul îl are la Schalke 04. În plus, un avantaj decisiv pentru giuleşteni ar fi revenirea pe bancă a lui Răzvan Lucescu, cel care l-a titularizat pe Deac la "naţională" chiar dacă mijlocaşul nu juca deloc în Germania.
"Şi Rapidul, şi Clujul şi-au anunţat intenţia de a se bate pentru titlu. Voi decide în scurt timp unde voi juca"
Ciprian Deac, mijlocaş Schalke 04
600.000 de euro cîştigă Ciprian Deac la Schalke 04, iar clubul german e dispus să-i suporte jumătate de salariu dacă jucătorul îşi găseşte echipă
{{text}}