Handbal

Aurelia Brădeanu şi Oana Şoit au semnat cu Oltchim

Aurelia Bradeanu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 24 May 2011

Campioana României a obţinut acordul de transfer a celor două internaţionale care au jucat pînă acum la Gyor, respectiv Itxako Estella.

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, se întăreşte pentru sezonul viitor în care atacă din nou cîştigarea Ligii Campionilor. Oltchim va renunţa cu siguranţă la o serie de jucătoare şi va transfera altele noi. Vizate să plece de la echipă sînt Mihaela Smedescu, Tereza Pîslaru, Gabriella Szucs, Valeria Beşe, Adriana Ţăcălie şi Clara Vădineanu. În lotul pregătit de Radu Voina vor apărea, cu siguranţă, Aurelia Brădeanu şi Oana Şoit.

Revenire după 9 ani
Aurelia Brădeanu (32 de ani) a mai jucat la Oltchim Rm. Vîlcea între 1998 şi 2002. A crescut, de altfel, la echipa de junioare a Oltchimului, dar în 2002 s-a transferat la Rapid. După trei ani în Giuleşti a semnat cu campioana Ungariei, ETO Gyor, unde a jucat şapte sezoane. A fost de două ori desemnată cea mai bună jucătoare strină din campionatul Ungariei. Cu naţionala României a cîştigat medalia de argint la Campionatul Mondial din 2005 şi bronzul la Europeanul din 2010. Brădeanu evoluează pe postul de inter stînga, dar poate juca şi centru sau inter dreapta.

Şoit a jucat doar la Cluj în România
Oana Şoit (30 de ani) a jucat în campionatul intern doar la Universitatea Cluj, echipă de la care s-a transferat în 2001 la Elda Prestigio, în Spania. A ajuns apoi să joace la Itxako Estella, campioana Spaniei, formaţie cu care în acest sezon a ajuns pînă în finala Ligii Campionilor. Şoit evoluează pe postul de inter dreapta şi le va avea ca şi contracandidate pe Patricia Vizitiu şi Melinda Geiger.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.