Alegerile pentru şefia Federaţiei Internaţionale de Fotbal au încins spiritele
După ce Sepp Blatter a fost acuzat de contracandidatul său pentru şefia FIFA, Mohamed bin Hammam, de corupţie, a venit rîndul şefului forului asiatic să fie în centrul unui scandal.
Membru al Comitetului Executiv al FIFA, Bin Hammam a fost acuzat de Chuck Blazer, colegul său din CEx, că ar fi dat mită oficialilor din Caraibe, la o întîlnire organizată de vice-preşedintele forului internaţional, Jack Warner, în urmă cu două săptămîni. Conform informaţiilor oferite de Blazer, Warner le-ar fi dat sute de mii de dolari oficialilor CFU pentru "proiecte de dezvoltare", în numele lui Bin Hammam, dar numai o mică parte din această sumă a fost declarată oficial.
Bin Hammam şi Warner au negat imediat informaţiile şi l-au acuzat pe Blatter că încearcă să-i discrediteze în faţa federaţiilor din toată lumea.
FIFA a dezvăluit că va porni o investigaţie în acest caz, cei doi acuzaţi urmînd să fie chestionaţi de comitetul legal al forului internaţional.
Bin Hammam şi Warner ridică la 9 numărul membrilor din Comitetul Executiv al FIFA acuzaţi de corupţie şi pun un mare semn de întrebare asupra congresului de săptămîna viitoare, care ar putea fi amînat.
International • Campionate • SCANDAL LA FIFA
Haos şi corupţie la FIFA » Contracandidatul lui Blatter, Bin Hammam, e acuzat că ar fi dat mită unor oficiali din Caraibe
Sepp Blatter şi Bin Hammam au pornit un adevărat război pentru şefia FIFA
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 26 mai 2011
{{text}}