Fotbal   •   Liga 1   •   U Craiova

Mititelu îi "arde" la salarii pe fotbalişti: "Aţi retrogradat? Scoateţi banii!"

Jucătorii Craiovei s-au trezit “amendați” dur pentru că au retrogradat Foto: Cristi Preda

Articol de Alexandru Răducanu   —  vineri, 27 mai 2011

Jucătorii Universităţii au fost înştiinţaţi că salariile le-au fost micşorate cu 25 la sută, pedeapsă că au retrogradat

Prepeliţă şi Compania plătesc usturător pentru că au prăbuşit Universitatea pentru a doua oară în istorie în «B». Conducerea clubului le-a trimis acasă jucătorilor din Bănie hîrtii prin care aceştia sînt înştiinţaţi că îşi vor primi doar 75 la sută din salariile pe sezonul abia încheiat: "Restul de 25 la sută vi se vor tăia din contracte din cauză că echipa a retrogradat". Practic, asta înseamnă că juveţii îşi pot lua adio de la restanţele salariale pe două-trei luni pe care le mai aveau de încasat, acestea urmînd să fie reţinute de club.



"Nu e corect!"

Vestea nu le-a picat deloc bine alb-albaştrilor. Unul dintre liderii vestiarului Ştiinţei, Dorel Stoica dă de înţeles că nu va accepta diminuarea. "Am mai renunţat o dată la 400.000 de dolari în 2009, înainte de a pleca de la Craiova. Mi-au fost daţi cu plăcere acei bani, am renunţat la ei cu plăcere. Acum însă nu mi-a zis nimeni că ni se va tăia din salarii, dar dacă aşa va fi nu mi se pare normal. Avem şi noi un cuvînt de spus, trebuie să discutăm acest aspect", a precizat "veteranul" de 32 de ani al Ştiinţei. "Ar fi ilegal să se întîmple asta! Regulamentul spune clar că salariile nu pot fi tăiate cu mai mult de 10 la sută!", a comentat un alt fotbalist oltean.



"Nici mie nu-mi convine că am picat în «B»"

Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, spune că e vorba de anumite clauze care intră automat în vigoare: "Sînt stipulate în contractele lor, negru pe alb! E normal ca unora să nu le convină, dar nici mie nu-mi convine că am ajuns în Liga a 2-a. Nici eu, nici băieţii nu ne gîndeam că se va ajunge aici. Dar acum trebuie să plătim cu toţii".





250.000 de euro însumau ratele contractuale pe o lună ale jucătorilor Universităţii în tur





Şi Steaua l-a vrut pe Subotici!

După campioana Oţelul, şi Steaua s-a arătat interesată de achiziţionarea vîrfului bosniaco-elveţian Danijel Subotici (22 de ani), care avea contract cu alb-albaştrii pînă în această vară. Gigi Becali l-a contactat personal pe Adrian Mititelu, dar s-a lovit de refuzul patronului oltean. Acesta a anunţat că golgeterul Craiovei din acest an continuă în Bănie şi în Liga a 2-a. Şefii Universităţii susţin că s-au folosit de opţiunea de prelungire unilaterală a acordului şi că deja au înregistrat la Ligă noul contract pe trei ani cu Subotici.



Omagiu pentru Manolo

O delegaţie alb-albastră formată din preşedintele Marcel Iancu şi vicepreşedintele Vlad Roşca s-a deplasat ieri la Caracal pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ion Sîrbu, suporterul Craiovei despre care familia susţine că s-a sinucis din cauza retrogradării Universităţii. "Ne vom aminti de Manolo cu plăcere, este unul dintre cei care înviorau tribuna alb-albastră. Marea lui bucurie a fost Universitatea. E o grea pierdere pentru club, va rămîne veşnic în inimile noastre şi îi vom purta o vie recunoştinţă", a precizat Iancu.



"Aş pleca dacă vine vreo ofertă"

Dorel Stoica simte că mai poate juca la un nivel superior Ligii a 2-a şi se gîndeşte serios să plece. "Dacă va sosi vreo ofertă bună, o voi lua în calcul. Nu m-aş da pe unii de 20 de ani. Cînd nu voi mai putea să joc, voi ridica singur mîna", a spus mijlocaşul de 32 de ani. Dorel mai are un an de contract cu Universitatea: "Rămîn să dau o mînă de ajutor doar dacă observ că se doreşte promovarea din primul an. Nu poţi să joci numai cu copii, e nevoie să fie aduşi jucători cu experienţă".



Lung jr spre Hamburg

Goalkeeper-ul Silviu Lung jr. (21 de ani) va juca în Germania! Se pare că este vorba despre aceeaşi grupare care l-a mai ofertat pe fotbalist şi vara trecută, SV Hamburg, locul 8 la finele acestui sezon. Nemţii se vor despărţi de veteranul Franck Rost (37 de ani) şi ar mai dori un concurent pentru Drobny. Căpitanul Andrei Prepeliţă e şi el ofertat de alte două grupări din Europa, iar Adrian Mititelu speră să obţină pe fotbalist în jur de 1,5 milioane de euro. "Sperăm să reuşim să-i vindem pe-amîndoi şi să ne asigurăm astfel bugetul pe sezonul următor", a declarat patronul oltean.





Inbox:

»» Dorel Stoica explică de ce a plecat de la stadion la pauza meciului cu Gaz Metan (1-2): "N-a fost vorba de nici un conflict cu Dănănae, noi sîntem buni prieteni. Pur şi simplu m-am accidentat în prima repriză la inghinali şi n-avea rost să mai stau".

»» Contractele stranierilor Walter Lopez, David Lopes, Marco Zoro, Wendel şi Cossu, scadente în vară, nu vor fi prelungite. "Nici noi nu ne mai putem permite să le plătim salarii, nici ei n-au mai vrut să rămînă", au explicat oficialii Ştiinţei.

»» Fundaşii Costinel Gugu şi Alin Buleică au fost convocaţi de Emil Săndoi la naţionala de tineret în vederea partidei cu Kazahstan, programată pe 3 iunie, la Tîrgu Mureş, debutul în preliminariile pentru turneul final al Campionatului European "Under 21", ediţia 2011 - 2012.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.