Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Rafael Nadal a jucat peste şapte ore în numai două meciuri la Roland Garros

Rafael Nadal

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 26 mai 2011

Liderul clasamentului ATP şi principalul favorit al turneului, Rafael Nadal, s-a calificat în turul trei la Roland Garros. Spaniolul s-a impus, după trei ore de joc, în faţa compatriotului său Pablo Andujar, cu scorul de 7-5, 6-3, 7-6 (7/4).



Rafael Nadal a cucerit trofeul de la Roland Garros pentru prima oară în 2005 după ce l-a învins pe argentinianul Mariano Puerta, scor 6–7, 6–3, 6–1, 7–5. Timp de trei ani şi-a păstrat supremaţia pe zgura pariziană, învingîndu-l de fiecare dată pe elveţianul Roger Federer.



În 2009 Rafael Nadal nu a mai ajuns nici măcar în finala competiţiei, oprindu-se în turul 4. Campion a devenit Roger Federer după ce l-a învins pe suedezul Robin Soderling, scor 6–1, 7–6, 6–4.



În 2010 Rafa a cîştigat din nou la Paris. El l-a învins, în trei seturi, pe finalistul din 2009, suedezul Robin Soderling cu scorul de 6–4, 6–2, 6–4.



Numărul unu mondial a început foarte greu turneul din 2011 de la Paris. În primul tur l-a întîlnit de americanul John Isner cu care a jucat mai mult de patru ore. Nadal l-a învins pe Isner în cinci seturi, scor 6-4, 6-7, 6-7, 6-2, 6-4. În următoarea etapă spaniolul l-a întîlnit pe compatriotul său, Pablo Andujar. Meciul a durat mai mult de trei ore, iar scorul final a fost 7-5, 6-3, 7-6 pentru Nadal.





În 2008 ajungea în optimi, iar în 2011 trece abia în turul doi

Acesta este cel mai anevoios traseu al lui Rafael Nadal de cînd şi-a început supremaţia pe zgura de la Paris. În 2005, în 325 de minute a jucat trei meciuri şi a ajuns în optimi.  În 2006, Rafa a ajuns tot în optimi după 539 de minute de joc. În 2007, Nadal a acces în sferutir după numai  393 de minute de joc.  Din nou în optimi a fost şi în 2008 după 386 minute. În numai 601 minute, Rafael Nadal a pierdut şansa de a cîştiga turneul de la Roland Garros în 2009. Anul 2010 i-a adus accederea în optimi în numai 396 minute.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.