Un "tsunami" va lovi FIFA în urma anchetei privind acuzaţiile de corupţie legate de alegerile prezidenţiale, a ameninţat, sâmbătă, vicepreşedintele forului, Jack Warner, împotriva căruia a fost deschisă o procedură pentru încălcări ale codului etic.
"În următoarele două zile veţi vedea un tsunami fotbalistic care va lovi FIFA şi lumea întreagă, veţi fi şocaţi. A venit momentul pentru mine să încetez să mai fac pe mortul, deci veţi vedea. Vine, aveţi încredere în mine, veţi vedea până luni", a declarat Jack Warner reprezenţilor presei prezenţi la Port-of-Spain (Trinidad-Tobago), notează Mediafax.
Comitetul de Etică al FIFA a deschis, miercuri, o procedură vizând patru responsabili, între care Mohammed Bin Hammam şi Jack Warner, pentru "posibile încălcări" ale codului etic şi "acuzaţii de fraudă" în cadrul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al FIFA, din 1 iunie.
Preşedintele Confederaţiei Asiatice de Fotbal, Mohammed Bin Hammam a denunţat vineri "o conspiraţie" ce vizează candidatura sa la funcţia de preşedinte al FIFA.
Tot vineri, Comitetul de Etică al FIFA a anunţat că a deschis o procedură ce îl vizează şi pe preşedintele forului mondial, Joseph Blatter, căruia i se reproşează că ar fi fost informat "dinainte" de către Jack Warner că participanţii la reuniunea din mai vor fi plătiţi.
- 40.000 de dolari costă votul la alegeri în Africa! Este suma cadourilor oferite de Hammam şi Warner unor federaţii naţionale, în schimbul voturilor pentru funcţia de preşedinte al FIFA, în cadrul reuniunii ce a avut loc în luna mai, În Trinidad-Tobago.
International • Campionate • CORUPŢIE LA FIFA
"În următoarele zile veţi vedea un TSUNAMI fotbalistic!" :S Ameninţarea vine de la FIFA. Blatter şi Bin Hammam, vinovaţi?
Sepp Blatter
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 28 mai 2011
{{text}}