Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Lovitură după lovitură » Copos bagă mîna în buzunar pentru achiziţii de la rivale

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 29 mai 2011

Rapidiştii vor să-i rezolve zilele viitoare pe Dan Alexa, căpitanul Timişoarei, şi pe Romeo Surdu, vîrful Stelei şi finul lui Răzvan Lucescu.

George Copos ia jucători liberi de contract, dar investeşte în salariile lor individuale. Patronul a lăsat zgîrcenia deoparte şi vrea să semneze zilele viitoare cu doi fotbalişti de echipa naţională, chiar din curtea a două rivale ale Rapidului. Este vorba despre căpitanul lui Poli Timişoara, Dan Alexa, 31 de ani, şi despre vîrful Stelei, Romeo Surdu, 27 de ani. Amîndoi ar veni în Grant din postura de fotbalişti liberi de contract, giuleştenii încercînd acum să ajungă rapid la un consens în privinţa salariilor jucătorilor.



Selecţionerul face cărţile

Iminentele sosiri ale celor doi la clubul alb-vişiniu dau şi mai mare greutate informaţiilor că şi Răzvan Lucescu va deveni în curînd, oficial, antrenorul Rapidului. Fiindcă şi Alexa, şi Surdu se numără printre preferaţii actualului selecţioner, drept dovadă cei doi fiind convocaţi şi acum la echipa "tricolorilor". Un cuvînt important în negocierile cu cei doi fotbalişti le are şi Lucescu junior. Răzvan este naşul de cununie al lui Surdu, pe care a încercat să-l mai aducă în trecut la Rapid. Oricum, Surdu a lucrat cu Lucescu la FC Braşov, în ediţia 2008-2009, poate cel mai bun sezon al atacantului.



În ceea ce-l priveşte pe Alexa, care a fost şi pe lista Stelei sau a lui Dinamo, dar pretenţiile lui financiare au fost considerate mari, căpitanul Timişoarei ar mai vrea să aştepte şi cîteva oportunităţi de a pleca în străinătate.





350.000 de euro a fost salariul lui Alexa în ultimul său sezon la Timişoara



2 goluri în 33 de meciuri a reuşit căpitanul bănăţenilor pentru Poli în ediţia încheiată recent



120.000 de euro este salariul anual al lui Surdu în Ghencea



5 goluri a marcat Surdu pentru stelişti în 34 de partide în tricoul roş-albastru

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.