Handbal

Barcelona a luat Liga şi la handbal » Barca! Barca! Barca!

Foto: Gulliver/GettyImages

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ca şi la fotbal, şi la handbal Barcelona a cîştigat Liga Campionilor! Formaţia bleu-grena a învins cu 27-24 pe Ciudad Real



FC Barcelona a cîştigat aseară la Koln, în Germania, pentru a 8-a oară Liga Campionilor la handbal masculin. Catalanii au învins în finală cu 27-24 pe marea rivală din campionatul iberic, Ciudad Real, formaţia care a ratat şansa de a cîştiga a patra oară trofeul.

Handbaliştii de la Ciudad Real voiau să-şi ia revanşa după ce pierduseră în Spania şi titlul de campioană. Abalo, Lazarov, Hombrados şi ceilalţi jucători de la Ciudad nu au avut însă nici o şansă în faţa barcelonezilor. Bosniacul Sarici, portarul catalanilor, a avut o prestaţie formidabilă, trecîndu-şi în cont nu mai puţin de 21 de intervenţii, avînd un procentaj de aproape 50 la sută. A fost secondat de pivotul danez Noddesbo, care a marcat din orice şansă ivită pe semicerc. La pauză, Barcelona conducea cu 14-10.

Şi în partea a doua tot catalanii au condus ostilităţile. Scorul a căpătat proporţii odată cu trecerea timpului, ajungînd la şapte goluri: 19-12 (minutul 40). În ciuda tuturor eforturilor, Ciudad Real nu a putut să se apropie decît în ultimele minute, atunci cînd adversarii au fost siguri de victorie şi erau cu ochii la tabelă şi la trofeul de pe marginea terenului.

"We are the Champions!", imnul pe care Messi şi compania l-au ascultat pe Wembley, cu o seară înainte, s-a auzit şi aseară în Koln Arena. Pe podium, aceeaşi echipă: FC Barcelona! Ungurul Laslo Nagy l-a primit din mîinile preşedintelui EHF, Tor Lian şi fiesta a început. La fel focurile de artificii şi baia de şampanie!

TURNEUL FINAL
Semifinale
FC Barcelona-Rhein Neckar Lowen 30-28
Ciudad Real-HSV Hamburg 28-23
Finala mică
HSV Hamburg-Rhein Neckar Lowen 33-31
Finala
FC Barcelona-Ciudad Real 27-24

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.