Auto

Revenire "miraculoasă" » Kubica s-ar putea întoarce în Formula 1 înainte de finalul anului

+2 Foto
Robert Kubica

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 30 mai 2011

Managerul polonezului spune că acesta se va întoarce pe circuitul de Formula 1 înainte de finalul sezonului.



Accidentat extrem grav la începutul anului, în timpul unui raliu în Italia, Robert Kubica ar putea reveni în cockpitul unei maşini de Formula 1 în acest an, o spune chiar managerul polonezului, Daniele Morelli, cel care i-a fost alături tot timpul de la accident.



Acesta a spus însă că Robert nu va pilota în nici o cursă a acestui sezon, dar ar putea fi prezent în antrenamentele libere dinaintea curselor.  Morelli a ţinut astfel să-l contrazică pe Gerard Lopez, "creierul" din spatele Renault-Lotus, care declarase că polonezul nu are nici o şansă să revină în Formula 1.



"Am vorbit cu zeci de specialişti şi toţi mi-au spus că situaţia lui Robert e foarte bună. Lopez a făcut o greşeală! Vă spune eu că atunci cînd se va urca în maşina de Formula 1, nu o va face pentru un tur sau două, o va face pentru o cursă întreagă", a spus Morelli.



Kubica a stat mai bine de două luni în spital după accident, starea sa fiind extrem de gravă. Medicii italieni se temeau că trebuie să-i amputeze mîna polonezului, dar acesta şi-a revenit miraculos, iar la finalul lui aprilie a fost externat.



Pilotul de la Reanult se reface acum la domiciliul său din Monaco, fiind supravegheat non-stop de mai mulţi medici şi fizioterapeuţi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.