Fotbal   •   Liga 1   •   SAMEŞ SE LUPTĂ CU BOALA

Şi-au uitat legenda » Soţia lui Sameş: "De la Steaua n-am primit nici măcar un telefon"

Ştefan Sameş, între gloria din trecut şi suferinţa din prezent

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 30 mai 2011

Situaţia lui Ştefan Sameş (59 de ani) se agravează pe zi ce trece. Depistat cu neoplasm nazofaringian în luna februarie, la scurt timp după ce a fost dat afară de la Steaua, fostul mare fotbalist a plecat la Viena pentru a se trata.



Gigi Becali nu a vrut să îl ajute cu bani, deşi a promis într-o emisiune televizată că o va face. Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu au fost singurii care şi-au oferit sprijinul.



"Aflaţi că nu am primit nici măcar un telefon. Nu voiam de la domnul Becali, dar măcar să fi pus pe cineva din conducerea Stelei. Nici măcar o dată cei de acolo nu au întrebat ce face Ştefan Sameş", a spus soţia lui, Lorena, pentru Dolce Sport.



Mirel Rădoi, fostul căpitan al Stelei, n-a rămas insensibil la suferinţa lui Ştefan Sameş, fundaşul de fier al roş-albaştrilor din anii '70-'80. A aflat şi că familia lui Sameş nu are resurse financiare pentru a continua tratamentul în străinătate.



Fără să stea prea mult pe gînduri, fundaşul lui Al Hillal i-a trimis lui Ştefan Sameş 25.000 de euro, direct în cont.



"M-a dezamăgit nepăsarea foştilor colegi ai lui Fane Sameş. Nu l-au ajutat financiar, deşi unii sînt realizaţi. N-ar fi însemnat mare lucru pentru ei să dea cîte 500 sau cîte 1.000 de euro. Dar pe nea Fane aceşti bani l-ar putea salva" - Mirel Rădoi



274 de meciuri are Sameş la Steaua



47 de selecţii în naţională a strîns fundaşul născut la Dobroieşti

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.