Nationala

Lazio vine după Săpunaru » Salariu un milion

Articol de Daniel Scorpie, Viorel Tudorache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Fundaşul lui Porto va fi monitorizat în Giuleşti de team-managerul ”biancocelestilor”, Igli Tare. Italienii îi oferă dublu faţă de cît cîştigă la Porto şi pun la bătaie 7 milioane să-l transfere din vară



Cristi Săpunaru este la mare căutare după ce în sezonul 2010-2011 a cucerit nici mai mult, nici mai puţin decît patru trofee cu FC Porto: Supercupa Portugaliei, campionatul, Europa League şi Cupa Portugaliei. Fundaşul dreapta de 27 de ani ar putea face saltul din stagiunea viitoare în Serie A. Lazio se interesează insistent de "tricolor", cel mai elocvent exemplu în acest sens fiind faptul că team-managerul "biancocelestilor", Igli Tare, vine special la meciul cu Bosnia pentru a se convinge de utilitatea transferului.

Echipa la care evoluează şi Ştefan Radu este în căutarea unui înlocuitor pentru elveţianul Stephan Lichtsteiner şi este dispusă să-i ofere 7 milioane de euro lui Porto, plus un salariu anual de un milion lui Săpunaru, dublu faţă de cît are "tricolorul" la campioana Portugaliei.

Apropiaţii fotbalistului susţin că FC Porto nu-i va da niciodată drumul apărătorului român sub 15 milioane de euro, în condiţiile în care Săpunaru se află sub contract pînă în 2013 şi are fixată o clauză de reziliere de 25 de milioane! Totuşi, lazialii speră să ajungă la un numitor comun.


Alţi 13 vizaţi de transferuri
Nu doar Săpunaru va fi monitorizat vineri în vederea unui posibil transfer în această vară. Lotul pentru Bosnia este plin de "tricolori" care sînt în căutare de destinaţii noi: Mutu, Marica, Tamaş, Raţ, Torje, Râpă, Alexe, Pantilimon, Bourceanu, Surdu, Alexa, Zicu, Oros.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.