Liga 1

Dinamo profită de retrogradarea Timişoarei » Trag iar de Luchin

În ultima etapă, în Poli - Dinamo 4-1, Luchin a deschis scorul pentru gazde Foto: Mediafax

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  miercuri, 01 iunie 2011

"Cîinii" speră să profite de necazurile Timişoarei, interesîndu-se deja de posibilitatea achiziţionării fundaşului de 25 de ani



Dinamo n-are bani şi e înglodată în datorii, dar şefii întreabă de diverşi jucători, încercînd să-şi asigure acordurile verbale pentru viitoare tranzacţii. După Pîrvulescu (Gaz Metan) şi Chipciu (Braşov), pe care roş-albii susţin că-i vor aduce în Ştefan cel Mare, oficialii din Ştefan cel Mare au demarat deja discuţiile pentru transferul lui Srdjan Luchin. Bănăţeanul este de 3 ani în vizorul dinamoviştilor, a fost luat în calcul în toate perioadele de mercato, iar acum bucureştenii vor să facă mutarea decisivă. Mai ales că speră la un preţ preferenţial, avînd în vedere relaţiile vechi de afaceri dintre cele două conduceri, dar şi problemele cu licenţa ale alb-violeţilor.

Iniţial, fundaşul de 25 de ani a fost cotat de către Marian Iancu la 700.000 de euro. Deşi n-au bani în acest moment să facă mutări costisitoare, roş-albii au transmis că ar fi de acord cu plata a maximum 500.000 de euro, în mai multe tranşe. Nu este exclus ca un alt fundaş al bănăţenilor, Ioan Mera, 24 de ani, să intre în combinaţie.

Dinamoviştii au primit o veste bună ieri: ruşii de la Anji Mahacikala, care îl monitorizau pe Luchin, tocmai s-au înţeles cu un fundaş ungur pe care vor să plătească 3 milioane de euro, rămîne doar să oficializeze afacerea.


2 goluri a marcat Luchin pentru Timişoara în sezonul precedent, în 33 de meciuri în toate competiţiile

12.000 de euro e salariul lunar al lui Luchin în Banat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.