FC Barcelona nu pierde timpul. Luni seara, la doar două zile de la cucerirea Ligii, şefii "blaugrana" s-au întîlnit să planifice sezonul viitor. Părerea a fost unanimă: echipa trebuie completată cu 4-5 jucători. Unul dintre numele rostite a fost cel al lui Willian, elevul lui Mircea Lucescu la Şahtior. Nu întîmplător. "Şahtior are de la mijloc în sus 5 sau 6 brazilieni foarte buni, care pot juca în orice echipă", a zis chiar Guardiola după ce i-a eliminat pe "mineri" în "sferturile" Ligii.
Atacant de bandă stîngă, Willian ("o perlă", conform "Sport") place pentru curaj, viteză şi driblinguri. El a sosit la Doneţk în 2007, de la Corinthians, contra a 14 milioane de euro. Acum, Şahtior ar vrea 25 de milioane. Ar putea lăsa însă din preţ deoarece contractul atacantului de 22 de ani expiră în iunie 2012. Alte ţinte ale Barcei: G. Rossi (Villarreal), Alexis Sanchez (Udinese), Cesc Fabregas (Arsenal), Pastore (Palermo).
DECLARAŢIA ZILEI
"Lui Guardiola nu i-a mai rămas să cîştige decît Eurovisionul"
@jeremiasescriva, pe Twitter
International • Campionate • SPANIA
Barcelona îl vrea pe Willian » Atraşi de ”perla” lui Lucescu
Willian (stînga) în duel cu barcelonezul Dani Alves
Articol de Constantin Popescu — miercuri, 01 iunie 2011
{{text}}