GSP special   •   Diverse

Sală polivalentă construită lîngă National Arena. Patinoarul Flamaropol DEMOLAT :O

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 02 iunie 2011

Ministerul Turismului va construi pe amplasamentul patinoarului Flamaropol din apropierea Stadionului Naţional o sală polivalentă cu 16.000 de locuri, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Elena Udrea.



"Avem o sală polivalentă de construit în parteneriat cu Sectorul 2, lîngă Stadionul Naţional, pe amplasamentul patinoarului Flamaropol", a spus Udrea.



Clădirea în care funcţionează patinoarul va fi demolată.



Udrea a adăugat că a fost ales acest amplasament pentru că există o serie de facilităţi, printre care locuri de parcare.



Potrivit Elenei Udrea, proiectul a intrat în procedură de achiziţie în ceea ce priveşte studiul de fezabilitate.



"Sala va avea 16.000 de locuri şi sperăm să fie gata anul viitor", a afirmat Udrea. Ea a adăugat că investiţia va fi mai mică de 50 milioane euro.



"Vă asigur că preţul nu se va dubla la sala polivalentă, aşa cum s-a dublat la Stadionul Naţional", a mai spus Udrea.



În luna aprilie Compania Naţională de Investiţii (CNI), aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, a anunţat că vrea să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unei săli polivalente de 20.000 de locuri în Bucureşti, proiect estimat la 50 milioane euro.



Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 1 iulie, iar contractul va dura 30 de luni de la data atribuirii.



Proiectul va fi finanţat de la bugetul de stat, prin cel al MDRT, şi alte surse legal constituite, potrivit anunţului.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luna trecută că nu renunţă la proiectul de construire a unui complex de mari dimensiuni în Parcul Tineretului chiar dacă reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii au anunţat că au un proiect similar de 20.000 de locuri. Astfel, Bucureştiul poate avea două săli polivalente în 2013.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.