Altele

FOTO Averea lui Tiger Woods, afectată serios din cauza amantelor. Dar tot e cel mai bogat sportiv din lume!

+6 Foto
Rachel Uchitel

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 03 June 2011

Forbes a realizat topul celor mai bine plătiţi sportivi din lume în utimul an.

Cel mai bine plătiţi 50 de sportivi din lume au câştigat în total în ultimele 12 luni 1,4 miliarde de dolari. Suma este uriaşă, dar este cu 11 la sută mai mică decât cea de anul trecut.

Tiger Woods deţine în continuare supremaţia la acest capitol, deşi numeroasele scandaluri i-au redus serios din onorarii. El a cîştigat în ultimul an nu mai puţin de 75 de milioane de dolari, anunţă realitatea.net. Jucătorul de golf a pierdut o parte din banii şi după divorţul de Elin Nordegren, după ce ziarele au dezvăluit poze cu amantele sale.

Vezi mai jos o galerie foto cu căteva dintre amantele lui Tiger Woods!

Mult mai mult decât următorii clasaţi, baschetbaliştii americani Kobe Bryant (53 de milioane de dolari) ţi LeBron James (48 de milioane). Cu câştiguri totale de 47 de milioane de dolari, tenismanul elveţian Roger Federer ocupă locul 4, urmat de jucătorul de golf Phil Mickelson (46,5 milioane).

Primul fotbalist din top este englezul David Beckham, cu 40 de milioane de dolari, pe locul 6, urmat de Cristiano Ronaldo (38 milioane), în timp ce Lionel Messi este pe poziţia a 10-a (32.3 milioane de dolari).

Clasamentul ţine cont de salarii, bonusuri, premii în bani, drepturi de imagine, reclame şi alte tipuri de venituri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.