Nationala

Oracolul Dumitru Dragomir: "Oli vine la naţională. Rapidul ia titlul sezonul viitor"

Dumitru Dragomir

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 04 iunie 2011

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat că cea mai potrivită soluţie pentru echipa naţională este Cosmin Olăroiu. El este cel care, aseară, imediat după meicul cu Bosnia, a susţinut cu fermitate faptul că Răzvan va pleca de la echipa naţională, ceea ce astăzi s-a şi întîmplat.

"Cred că vine Oli la naţională. Oricum, numai preşedintele Federaţiei ştie sigur cine va fi antrenor, asta e sarcina lui", a spus Dragomir la Fanatik Show, pe DigiSport.

Şeful LPF a declarat că aducerea lui Răzvan Lucescu la Rapid garantează succesul pentru echipa lui George Copos şi spune că giuleştenii vor lua titlul în sezonul viitor.

"Noi de la Copos avem ce învăţa! Cu bani puţini face echipă adevărată. E o mare lovitură faptul că l-a luat pe Răzvan. Prin transferurile pe care le-a făcut, vă spun eu că Rapid va fi campioană. Spre deosebire de alţii, nu a luat nimic de la retrogradare. A luat jucători cu acelaşi profil, tehnici şi rapizi.

Nu numai că Rapidul va fi cea mai bună echipă din România, dar simt că ne vom mîndri cu ei şi în Europa. Vor face o figură frumoasă", a spus Dragomir.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.